Orange a lansat în decembrie 2003 un nou serviciu destinat companiilor, ce oferă o soluție simplă și intuitivă de
a fi găsite mai ușor de către clienții lor. Serviciul Star Company oferă companiilor posibilitatea de fi apelate
de către toți clienții Orange, abonați sau utilizatori PrePay, formând tasta * urmată de cifrele corespunzătoare
unui cod alfabetic ales de companie (în locul numărului de telefon al acesteia.) Acest cod poate fi chiar numele
companiei sau numele serviciului pe care îl oferă, sau orice altă denumire pe care companiile o consideră
reprezentativă sau cunoscută de către potențialii lor clienți. În acest fel, clienții nu mai trebuie să țină minte
sau să caute un număr de telefon. De exemplu, dacă o companie își alege codul 'pizza' atunci orice client Orange
care la ora prânzului caută o firmă de catering și nu știe nici un număr de telefon, poate forma direct de pe
telefonul mobil *pizza, iar apelul se duce automat către compania care deține codul respectiv. Soluția oferită de
Orange permite companiilor să vină în întâmpinarea clienților atunci când aceștia au nevoie de serviciile sau
produsele oferite de acestea. Pentru clienții care sună folosind aceste coduri, nu sunt costuri suplimentare,
apelul fiind taxat ca orice apel normal în rețea. Printre primele companii care au apelat la acest serviciu se
regăsesc importante companii farmaceutice, finaciare sau de curierat. Lista completă a companiilor și a codurilor
corespunzătoare poate fi găsită pe http://www.star.orange-gsm.com/starcompany/parteneri.do





