
BRINEL, partener Symantec, a prezentat soluțiile Data Loss Prevention (DLP) și Enterprise Vault de la Symantec, care protejează datele confidențiale și reduc riscul corporativ, în cadrul evenimentului "Protejați-vă datele, cu BRINEL și Symantec!". "Deși permanent sunt aduse îmbunătățiri securității, organizațiile se confruntă cu tactici noi ale atacatorilor, regândite, care amenință breșe de securitate IT de nișă și tehnologii emergente, precum rețelele sociale și dispozitivele mobile. O altă problemă a organizațiilor este divulgarea neintenționată, de către angajați, de informații confidențiale. În mod evident, în mediul de afaceri este apreciată din ce în ce mai mult menținerea în siguranță a rețelelor și informațiilor care sunt de o importanță vitală. BRINEL oferă clienților săi soluții complexe și securizate, aplicații care protejează organizațiile de riscurile pe care le pot genera vulnerabilitățile de securitate ale sistemelor IT", precizează Daniela Ursu - Product Manager, BRINEL.
Conform unui studiu realizat de Symantec, securitatea cibernetică a devenit foarte importantă pentru organizații, cea mai mare temere a acestora fiind atacurile IT, urmată de incidentele IT cauzate neintenționat de angajați. Astfel, 41% dintre respondenți apreciază că securitatea cibernetică este mult mai importantă decât în urmă cu un an, în timp ce numai 15% apreciază că importanța este în scădere ușoară sau semnificativă.
În cadrul evenimentului BRINEL, au fost prezentate soluții care acoperă cerințele de securitate tot mai stringente ale organizațiilor, ca urmare a creșterii accentuate a amenințărilor informatice, precum și a majorării numărului de reglementări și cerințe de complianță impuse la nivel local și internațional.
De asemenea, s-au prezentat soluții care permit stocarea și administrarea optimă a informațiilor companiei și care aduc îmbunătățiri importante capacității companiilor de a stoca și proteja informațiile, reducând în același timp costurile de stocare și simplificând administrarea acestora.





