.

CRESCENDO anunță încheierea parteneriatului cu Citrix, unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții de virtualizare. Odată cu noul statut - Citrix Silver Solution Advisor și datorită competențelor și experienței deținute în implementarea soluțiilor de virtualizare bazate pe tehnologia Microsoft, CRESCENDO devine primul partener V-Alliance din România, parteneriat la nivel global între Citrix și Microsoft în domeniul virtualizării.

Echipa CRESCENDO este astfel acreditată și formal pentru a furniza servicii de consultanță, design, licențiere, implementare și suport pentru soluțiile Citrix XenDesktop (virtualizare a stațiilor de lucru) și XenApp (virtualizare a aplicațiilor), în completarea celorlalte soluții de virtualizare promovate.

„Venim în piață cu un atu incontestabil prin valoarea adăugată, adusă de competențele și experiența echipei noastre tehnice. Aceastea ne ajută să analizăm corect mediul IT&C al unei companii astfel încât să propunem soluția optimă, în linie cu obiectivele sale de business. Clienții noștri obțin astfel beneficii reale, precum procese de business mai flexibile și mai competitive, securizarea informațiilor, creșterea eficienței departamentului IT&C, reducerea costurilor managementului infrastructurii." precizează Daniela Scarlat, Microsoft & Citrix Senior Product Manager, CRESCENDO.

„CRESCENDO este unul dintre partenerii cu o evoluție rapidă, timpul scurs între declararea intenției de obținere a statutului de Citrix Solution Advisor și până la promovarea examenelor tehnice ce dovedesc capabilitățile echipei fiind extrem de scurt. Am încredere în evoluția sa viitoare, în rezultatele spectaculoase pe care le vor avea atât în implementările din mediul demo intern cât și de la client" precizează Șerban Păduroiu, Business Development Manager Genesys, distribuitor oficial Citrix în România.

„Parteneriatele cu Citrix și V-Alliance fac parte din strategia noastră de a oferi clienților soluțiile potrivite, care să se integreze optim în infrastructura lor IT&C și care să eficientizeze procesul de trecere înspre o infrastructură modernă și flexibilă, eventual cloud. Prin competențele noastre și experiența acumulată în integrarea multi-platformă și multi-vendor, aducem valoare și sprijinim clientul în efortul continuu de a integra și optimiza tehnologiile pe care le utilizează." precizează Marius Tulea, General Manager CRESCENDO.