.

D-Link, furnizor de solutii complete pentru retele de computere destinate consumatorilor individuali si companiilor, isi extinde reteaua de distribuitori din Romania. Din luna martie a acestui an, compania ASBIS Romania face parte din echipa de distribuitori de echipamente si solutii D-Link in Romania, alaturi de ElkoTech Romania, Lasting System si SCOP Computers, cei mai cunoscuti distribuitori de networking din tara noastra.

Bogdan Mihalcea, Country Sales Manager D-Link Romania, afirma ca "Parteneriatul cu ABIS Romania vine in continuarea strategiei noastre de a oferi pietei romanesti cele mai avansate tehnologii si solutii in domeniul retelelor si comunicatiilor. Produsele noastre prezinta performante ridicate, sunt fiabile si au prețuri excelente, iar canalul de distributie pus la dipozitie de noul nostru partener va consolida rezultatele noastre locale. Estimam astfel o crestere a numarului de proiecte si a implementarilor de solutii in segmentul SMB/SoHo si Enterprise datorat noilor integratori ce se vor familiariza cu portofoliul nostru de produse."

Pentru prima data, portofoliul de produse oferite de ASBIS Romania catre parteneri include acum si echipamente de networking.

In acest sens, Cristi Stroe, Country Manager ASBIS ROMANIA, declara ca "Parteneriatul cu D-Link vine sa completeze gama de produse pe un segment unde aveam nevoie sa satisfacem cerintele clientilor ceva mai pretentiosi in ceea ce priveste solutiile pentru retele. La fel ca si celelalte parteneriate cu producatori importanti pe piata de IT, D-Link a fost ales tinand cont de: calitatea produselor, cererea acestora pe piata romaneasca, profesionalismul celor care se afla in spatele produselor, toate acestea in vederea crearii unei relatii stabile pe termen lung la ambele capete, atat cu vendorul cat si cu partenerii de afaceri ai ASBIS". Cristi Stroe adauga ca „Prognozam pentru anul in curs vanzarea a peste 50.000 de unitati de retea D-Link si deservirea unui numar de peste 1.200 de clienti ASBIS cu aceste produse. Prin acoperirea zonala cu echipe si depozite proprii dar si prin largirea gamei de produse oferim un mai bun suport partenerilor zonali si, desigur, micsoram timpul de livrare a produselor in teritoriu".