.

Irinel BURLOIU, Business Development Manager Intel România

Anul 2006 este unul dintre cei mai importanți din istoria companiei Intel, deoarece în vara acestui an compania a schimbat în totalitate arhitectura de dezvoltare a procesoarelor, cu procesorul dual core care va reprezenta următorul vârf de lance al procesoarelor pentru Intel. Este o schimbare majoră, care se întâmplă cam la 12 ani în istoria Intel. Compania oferă acum o tehnologie mai integrată, prin procesoarele 2 dual core, ce vor fi urmate de cele 4 dual core care vor însemna creșteri de performanță exponențială. Vara lui 2006 a însemnat și un moment extrem de important pentru industria PC-ului pentru că s-au împlinit 25 de ani de la apariția primului PC. Dacă vă gândiți la ultimii 2 ani, computerele de atunci erau la jumătatea celor de astăzi, respectându-se astfel legea lui Moore, conform căreia fiecare nou microprocesor are o capacitate de 2 ori mai mare decât predecesorul său, iar fiecare nou chip e lansat la un interval de 18-24 luni față de cel anterior. Acest lucru s-a concretizat pe întreaga gamă de produse Intel (desktop, server, mobile). Există un exemplu celebru de comparare a industriei IT&C cu cea aeronautică '“ dacă industria aeronautică ar fi păstrat acest trend exponențial de creștere, atunci costul unui bilet de avion de la New York la Paris ar fi fost de câțiva cenți și ar fi durat câteva secunde. Lucrurile nu s-au întâmplat așa, dar în industria IT vedem că s-a înregistrat o astfel de creștere fenomenală.

Soluția Oracle dezvoltată pe arhitecturile Intel
Exemple: Centrul de cercetări nucleare din Europa, care deține o bază de aproximativ 2000 de procesoare Zone și 7000 de procesoare Itanium 2, fiind astfel unul din cei mai mari consumatori de tehnologie din Europa. Un alt exemplu este Commerce Bank care procesează zilnic peste 100.000 de pagini pentru clienții săi; Lufthansa, care are o platformă de calcul pentru procesele de pricing bazată pe 82 de procesoare Itanium 2; Toyota rulează aplicații pe circa 100 de procesoare Itanium 2 și pentru cursele de Formula 1.
Gama de procesoare Itanium este destinată în primul rând aplicațiilor care necesită putere de calcul mărită, soluții special orientate în jurul conceptului de 64 biți pe care le regăsim și în conceptul de desktop. Intel, Oracle și HP sunt membri fondatori ai Itanium Solution Alliance, alianță în care participanții din industria IT încearcă să dezvolte aplicații, tehnologii, în jurul platformelor hardware destinate să sprijine platformele software pentru zona corporate. În această alianță, Intel a investit și va investi în următorii 4 ani peste 10 miliarde USD în cercetare și dezvoltare. De asemenea, și din punct de vedere al disponibilității, platformele Itanium suportă toată gama de sisteme de operare, iar produsele Oracle sunt disponibile în totalitate pe aceste platforme. E de menționat că peste 70% din companiile incluse în Top Fortune 100 folosesc soluții Oracle dezvoltate pe platforme Itanium.
Printre cele mai importante atribute ale arhitecturii Itanium se numără scalabilitatea, ușurința de migrare, deschiderea către standarde și arhitecturile deschise care se pot îmbunătăți foarte ușor. Una din principalele probleme legate de dezvoltarea unor platforme hardware este în principal migrarea platformelor existente către noi soluții, iar platformele Itanium 2 oferă soluții de migrare în special pentru soluțiile Oracle extrem de facile, pornind de la tehnologii proprietare către soluții bazate pe standarde.

Arhitectura orientată pe servicii
Una din principalele probleme ale acestei abordări o reprezintă reutilizarea aplicațiilor software care există deja în cadrul companiilor și totodată modul în care aceste aplicații software deja existente sunt încorporate în noile arhitecturi și cum pot fi ele folosite într-un mod cât mai eficient. Din acest punct de vedere, Intel încearcă să dezvolte platformele hardware care să susțină aceste noi abordări ale mediului IT, iar dincolo de platforme și sistemele de operare care suportă aceste configurații, tehnologiile implicate în cadrul platformelor fac ca această migrare să fie extrem de facilă, iar aplicațiile care sunt dezvoltate pe tehnologii mai vechi să fie foarte ușor de transferat, de translatat către aceste noi platforme.
Noua abordare Intel, prin această nouă platformă, arată și că atenția companiei nu mai este către simplele procesoare, ci către platforme '“ primul exemplu este platforma Centrino, care reprezintă mai mult decât un simplu procesor, ci tehnologii care sunt integrate în cadrul întregii platforme pentru a-i îmbunătăți performanțele.
Sunt dezvoltate aplicații software la nivelul arhitecturii, ce permit dezvoltarea sau rularea bazelor de date. Pentru platformele de baze de date mari, platformele grid, platforma Itanium permite până la 512 procesoare. Platformele Itanium sunt în primul rând destinate segmentului high end care permit execuția în cadrul procesoarelor de 128 de regiștri, a 6 instrucțiuni simultane de ciclu de ceas comparativ cu 3 în cazul AMD, de exemplu. Intel are și câteva benchmark-uri legate de performanța procesoarelor Intel pe platforma Oracle. Intel Itanium 2 este performant atât pe platforme Windows, cât și Linux în ceea ce înseamnă grid computing.
Din punct de vedere al platformelor Intel Inside în cadrul soluțiilor HP-Oracle, noua gamă de procesoare dual-core este integrată în cadrul aceleași pastile de siliciu, dezvoltate în noua platformă și noua arhitectură Intel core care schimbă în totalitate modul de dezvoltare a platformelor hardware. Un punct important în dezvoltarea acestor noi platforme îl reprezintă consumul scăzut de energie.
Dacă la apariția computerului, acum 25 de ani, focusul principal era în jurul performanței, anii 1980-2000 au fost dominați de raportul preț-performanță. Din perspectiva computerelor, viitorul platformelor hardware va fi orientat către un consum cât mai scăzut de energie. Noile procesoare dual core Xeon aduc o îmbunătățire cu 40% a eficienței energetice, deci un consum de energie tot mai scăzut. Și nu în ultimul rând, noua platformă Itanium 2 aduce beneficii din punct de vedere al noilor platforme hardware ca un suport al soluțiilor software.