
Samsung Electronics România și ESD (Electronics Support Division), companie specializată în servicii after-sales, au deschis la începutul lunii octombrie 2011 Samsung Plaza, cel mai mare centru de service din România, cu o suprafață totală de 1.200 mp. "Noul centru de service Samsung este complet echipat pentru a reduce cât mai mult disconfortul generat de necesitatea de a repara un produs, făcând parte din demersul companiei de a răspunde cât mai bine nevoilor clienților săi și de a le oferi servicii complete", precizează Ionuț Gherghe, Manager CS Division Samsung Electronics Romania.
Noul centru de service introduce conceptul "All-in-One", oferind o gamă completă de servicii, de la instalare, reparare și suport tehnic până la comercializarea de produse si accesorii. Astfel, noul centru de service este singurul autorizat pentru repararea tuturor produselor aflate în portofoliul Samsung: telefoane mobile, notebook-uri, televizoare LCD sau PDP, audio-video și electrocasnice. Conceptul "All-in-One" nu presupune doar asistență completă pentru utilizatori, ci și servicii Premium, punându-se astfel accent pe timpul foarte scurt de reparare - o ora în cazul telefoanelor mobile Smart-Phone sau o zi în cazul televizoarelor cu o diagonală mai mare de 40 de inchi. Pentru produsele care nu vor fi reparate în acest timp se pot oferi produse la schimb, pe toată durata reparației.
"Pentru a asigura o transparență totală între client și service, zona de reparare se află la vedere, fiind izolată prin intermediul unui zid din sticlă transparentă. În acest fel, clienții pot asista la procesul de reparare a produselor lor. Mai mult, clientii beneficiază și de serviciu online prin care pot afla în orice moment care este statusul reparării, prin simpla accesare a paginii web a companiei", precizează Bunda Ciprian, Director General Electronics Suport Division.
Totodată, Samsung Plaza înglobează un Showroom cu vânzare de produse și accesorii, cu accent pe gama premium, unde clienții pot testa ultimele tehnologii Samsung, beneficiind de asistență tehnică și consiliere profesională.
Noul centru este situat pe Bulevardul Iuliu Maniu nr 7. și este deschis de luni până vineri de la 9:00 la 21:00 și sâmbăta de la 10:00 la 15:00.
Valoarea totală a investiției din partea Samsung si ESD, se ridică în jurul valorii de 200.000 euro. Acesta resprezintă doar un prim pas în colaborarea dintre Samsung si ESD, printre celelalte proiectele aflate în planul celor două companii numărându-se Academia Samsung pentru Tinerii Ingineri sau Centrul de Training.





