.

Patru congresmeni influenți din Camera Reprezentanților au scris luni directorilor generali ai Apple și Alphabet, compania mamă a Google, întrebându-i despre practicile legate de confidențialitatea datelor clienților, cum ar fi cele privind locul în care se află aceștia sau confidențialitatea datelor de pe telefoanele mobile, transmite Reuters, citată de Profit.ro. Președintele Comisiei pentru Energie și Comerț, Greg Walden, împreună cu alți trei republicani de rang înalt din comisie au scris companiilor pentru a afla politicile acestora privind accesul unor terți la datele clienților lor și colectarea și utilizarea datelor audio înregistrate, precum și informațiile referitoare la localizarea utilizatorilor prin intermediul telefoanelor iPhone și Android, scrie News.ro, citată de Profit.ro Reprezentanții Alphabet nu au răspuns imediat solicitărilor pentru comentarii, iar un purtător de cuvânt al Apple a refuzat să comenteze.
 
Scrisorile menționează informații potrivit cărora smartphone-urile pot, în unele situații, să colecteze date audio din conversațiile utilizatorilor care au loc în apropierea unui smartphone, pentru a capta fraze precum ”OK Google” sau ”Hei Siri”. Potrivit scrisorilor, au existat sugestii că aplicații ale unor terți au acces și folosesc aceste date fără să informeze utilizatorii, precizează Profit.ro.