.

Cât de curând vă vedeți sufrageria găzduind un PC pe post de piesă centrală a rețelei de aparate electronice din propria casă? Bill Gates anunță că a venit momentul trecerii fiecărei case pe platforme digitale.
La Consumer Electronic Show 2004 (Las Vegas, 8-11 ianuarie), președintele Microsoft a anunțat noi facilități pentru PC-urile media-centre rulând Windows, constând în dispozitive specializate ce folosesc ediția Media Centre a Windows XP și care sunt proiectate să fie operate cu ajutorul unei telecomenzi ca cea pentru TV în loc de mouse și tastatură. Pe lângă posibilitatea de a capta, stoca și distribui în rețea conținut digital (muzică, video și fotografii), noile centre media acceptă conexiuni TV prin cablu, satelit sau radiodifuziune și oferă funcții de înregistrare PVR (Personal Video Recorder) ca cele de pauză, derulare și revizionare a programelor TV transmise în direct. Conținutul digital este stocat, de obicei, pe un hard disk extins.

Noutăți tehnologice
Viitoarele generații de centre media vor folosi, cel mai probabil, tehnologia digital surround și de procesare video de la Intel. După ce HP a lansat primul PC de tip media-centre în 2002, alți 45 de producători, printre care Dell, Sony și Gateway, au introdus mașini rulând software Microsoft și construite pe baza unui set minim de specificații hardware. Față de primul PC media-centre din 2002, Microsoft a anunțat la CES 2004 o tehnologie menită să extindă conținutul media în toate camerele unei locuințe, numită Windows Media Center Extender Technology (MCX).
Noile extendere media vor fi disponibile, în 3 variante, în cursul acestui an și vor costa în jur de 250 USD.
Una din versiuni, numită Xsled, va conecta un TV sau un echipament audio-video la un PC media-centre și îi va da acces la tot conținutul digital stocat în PC.
O altă versiune va fi încorporată în televizoare cu ecrane extraplate legate în rețea, care vor căuta automat după un PC media-centre la deschidere. HP și Gateway sunt așteptate să lanseze televizoare compatibile în cursul acestui an. A treia versiune, numită Bobsled, va permite conectarea consolelor de jocuri video Xbox la PC-urile media-centre.
Utilizând tehnologia MCX, Microsoft susține că centrul media poate face față accesării simultane de către 5 persoane a PC-ului. De asemenea, Microsoft a anunțat că aceste tehnologii și aplicații vor fi disponibile și în varianta handheld.

Microsoft Portable Media Center
Bill Gates a precizat la CES 2004 că întreg conținutul audio-video de pe PC-urile media-centre va fi disponibil pe centre media handheld ce vor permite utilizatorilor să asculte 'mii de ore de muzică, să urmărească programe TV înregistrate sau filme și să stocheze și vizualizeze albume foto digitale'.
Noile dispozitive vor fi disponibile în a doua jumătate a anului, vor costa în jur de 500 USD și vor rivaliza cu alte playere multimedia, cum e cel dezvoltat de Archos, sau cu playere digitale ca iPod de la Apple. Microsoft Portable Media Center va putea rula fișiere MP3, dar și conținut audio și video înregistrat în propriul format digital al Microsoft. Dispozitivele propriu-zise, pe care va rula software Microsoft, vor fi proiectate și construite de către diverși producători, printre care Tatung, AboCom Systems, Creative Technology, Sanyo Electric și Samsung Electronics. Avantajul dispozitivelor Portable Media Center va fi în primul rând ușurința în cazul transferului de fișiere de pe un computer. Deși diferiți producători au vândut timp îndelungat playere portabile de muzică și chiar video '“ pentru sisteme de operare oferite de către Apple sau Microsoft '“ marile companii de software și hardware au investit foarte puțin în publicitatea necesară unor astfel de dispozitive.
Anul trecut, Dell, numărul 1 mondial la vânzările de PC-uri, a anunțat că va lansa un player digital handheld denumit Dell DJ, cu un spațiu de stocare de 15 Gb (la 249 USD) sau 20 Gb (329 USD) . Dell, care lansează noi produse în scopul diversificării veniturilor, a lansat deja Dell Music Store, bazat pe software de la MusicMatch, ce comercializează melodii la prețul de 99 cenți bucata, același preț ca și în cazul magazinului online de muzică iTunes creat de către Apple.