Epson a lansat noua imprimantă matriceală Epson LQ-2190, succesoare a modelului de succes Epson LQ-2180. Noul model dispune de viteză și capacitate de înalte performanțe: imprimare de până la 576 cps (caractere pe secundă), 15 milioane de caractere pe ribon color și 400 de milioane de caractere pe cap de printare. Instalarea și utilizarea sunt extrem de simple, datorită celor trei suporturi de alimentare și interfeței USB. Modelul LQ-2190 va fi disponibil la prețul estimativ de 1.140 Euro.
Imprimarea matriceală: tehnologie de top
Listarea matriceală beneficiază de o serie de avantaje: capacitatea excelentă de printare a copiilor carbon, indiferent de factorii externi. În același timp, imprimanta dispune de o rapiditate extraordinară de imprimare și de costuri de întreținere scăzute.
Modelul LQ-2190 combină toate aceste avantaje. O imprimantă matriceală robustă cu 24 de ace reprezintă o alegere potrivită și pentru condițiile de lucru dificile, precum cele existente în companiile de achiziții sau în fabrici. Fiabilitatea echipamentului este asigurată printr-un MTBF (mean time between failures = timpul mediu între două defecțiuni) de 20.000 de ore de utilizare. De asemenea, noua imprimantă matriceală este capabilă de listarea a cinci copii carbon, adiționale documentului original, într-o singură operațiune de printare.
Tava de alimentare și flexibilitatea conexiunilor
Modelul LQ-2190 dispune de două role de hârtie standard. Tăvile de alimentare pot fi poziționate în fața, în spate sau lângă dispozitiv, operațiunile desfășurându-se pe hârtie continuă și role de hârtie – sau manual, pe coli individuale. Pe lângă conexiunile standard paralel și USB, opțional echipamentul poate fi dotat și cu o conexiune la rețea.
Caracteristici principale:
· Imprimantă rapidă și robustă cu 24 de ace, cu 136 de coloane pentru volume de printare medii și mari
· Imprimare de până la 576 caractere/secundă la o viteză maximă de 12 cpi (caractere/inch)
· Ideală pentru imprimarea din aplicații Windows
· Două sisteme de alimentare cu hârtie: în partea frontală și în spatele echipamentului
· Fiabilitate sporită cu până la 20.000 de ore de utilizare MTBF
· Costuri reduse: 15 milioane de caractere pe ribon color
· Fiabilitatea capului de listare: până la 400 millioane de caractere
· Copii carbon: original + 5 copii
· Consum de energie redus conform standardului ENERGY STAR®
· Opțiuni de conectare flexibile USB 2.0 și paralel (interfața de rețea opțională)
· Preț: 1,140 euro (inclusiv TVA)





