„Piața comunicațiilor din România continuă să se dezvolte într-un ritm alert și constant, fapt dovedit de creșterile înregistrate și în 2007 pe toate segmentele acesteia", a declarat Dan Georgescu (foto centru), Președintele Autorității Naționale pentru Reglementare în Comunicații și Tehnologia Informației care a prezentat în cadrul conferinței „Ziua Comunicațiilor" o sinteză a datelor statistice referitoare la evoluția pieței comunicațiilor în 2007, conform raportului semestrial de date statistice pentru a doua jumătate a anului 2007 publicat de Autoritate pe pagina sa de Internet.
.jpg)
Ziua Comunicațiilor - Sesiunea 1, dedicată operatorilor, greii care poartă industria în spate, cu participarea
Orange, Vodafone, Romtelecom, ANRCTI, RCS & RDS, UPC și Cosmote.
Telefonia mobilă: 106% penetrare, roaming dublu în 2007
Raportul de date statistice al ANRCTI indică faptul că rata de penetrare a serviciilor de telefonie mobilă a ajuns la 106,2% la sfârșitul anului 2007, dată la care se înregistrau 22,9 milioane de „utilizatori" (cartele SIM active).

Dintre aceștia, 67% utilizează cartele preplătite, iar 33% (7,5 milioane) sunt utilizatori cu abonament lunar, din care aproximativ 67% reprezintă persoane fizice (5,1 milioane), iar aproximativ o treime sunt persoane juridice (2,4 milioane).

Președintele ANRCTI a remarcat creșterea importantă (+87% în 2007 față de 2006) a traficului de voce efectuat în roaming de către clienții furnizorilor de servicii de telefonie mobilă din România și a apreciat că introducerea tarifului maxim european în septembrie anul trecut a reprezentat unul dintre factorii principali care a încurajat românii să vorbească mai mult la telefonul mobil atunci când călătoresc în statele membre UE.


Penetrarea broadband s-a dublat în 2007, la 9,9%
Numărul total al conexiunilor care permit accesul la Internet a ajuns aproape de 5,8 milioane, înregistrând în 2007 o creștere de 76% față de finalul anului 2006, în timp ce numărul conexiunilor de acces dedicat (exclusiv acces dial-up și mobil) la Internet în bandă largă a atins cifra de 2,1 milioane, înregistrându-se astfel o dublare a ratei de penetrare (10%, față de 5% la sfârșitul lui 2006). Rata de penetrare medie în Uniunea Europeană este de 20%.

Raportul arată că, în numărul de conexiuni pentru acces dedicat la Internet în bandă largă, ponderea cea mai mare (aproape 55%) o dețin în continuare conexiunile prin cablu UTP/FTP, urmate de conexiunile prin cablu coaxial (22%) și de cele furnizate prin intermediul tehnologiei xDSL (17%), care însă au înregistrat cea mai însemnată creștere anuală, de peste 270% față de sfârșitul anului 2006.

Telefonia fixă recuperează penetrare, alternativii ating 29% cotă de piață
O ușoară creștere s-a înregistrat și în sectorul telefoniei fixe, unde, comparativ cu un an în urmă, la data de 31 decembrie 2007, numărul total de linii de acces la serviciile de telefonie fixă a crescut cu 1,4%, ajungând la un total de 4,26 milioane, dintre care 1,22 milioane instalate de furnizorii alternativi.

În anul 2007, numărul de linii instalate de către furnizorii alternativi a crescut cu 50%, cota de piață a acestora ajungând astfel la 28,7% la sfârșitul anului 2007.
De asemenea, volumul de trafic realizat de utilizatorii furnizorilor alternativi a crescut cu 44%, în contextul unei creșteri de 2% a traficului total de voce originat în rețelele publice fixe de telefonie, până la aproximativ 8,5 miliarde minute în anul 2007, față de 8,3 miliarde în 2006.

Penetrarea TV a crescut la 71,7% datorită DTH
Cu 5,3 milioane de abonați la 31 decembrie 2007, serviciile de retransmisie a programelor audiovizuale au înregistrat o creștere cu peste 19% a numărului total de abonați față de finele anului 2006, creștere datorată în special consolidării gradului de utilizare a soluțiilor alternative la cablu – transmisia digitală prin satelit direct-to-home (DTH) a înregistrat o creștere anuală de 177%, la 1,7 milioane abonați – care au atras o parte din clienții din zonele rurale și urbane fără acces la mijloace de recepționare a serviciilor de programe de televiziune comerciale. La sfârșitul lui 2007, existau și 250 de abonați IPTV, de la 140 cu un an în urmă.

Rata de penetrare la nivel de gospodării a serviciilor de retransmisie a programelor audiovizuale a atins valoarea de 71,7%, înregistrându-se o creștere de 9,3 puncte procentuale față de jumătatea anului 2007, respectiv de 11,6% față de sfârșitul anului 2006.
Articol apărut în COMUNIC@ȚII MOBILE - Revista afacerilor Telecom @ Mobile Media. ANUL IX - NUMĂRUL 85 - mai 2008
Comandați online ediția print a revistei COMUNIC@ȚII Mobile:








