.

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații a publicat pe pagina sa de Internet Raportul semestrial de date statistice privind piața de comunicații electronice din România în prima jumătate a anului 2009. Raportul relevă creșteri pe segmentul utilizatorilor de broadband fix și mobil, precum și pentru traficul de voce înregistrat în rețelele de telefonie mobilă, față de aceeași perioadă a anului 2008.

Potrivit datelor statistice ce caracterizează evoluția pieței de comunicații în primele șase luni ale anului 2009, telefonia fixă a avut creșteri pe mai multe segmente, continuând tendințele din perioada anterioară. Astfel, numărul total de linii de acces la servicii de telefonie fixă a înregistrat o creștere ușoară, de la 5,17 milioane la finalul anului trecut și, respectiv, 4,55 milioane la 30 iunie 2008, la 5,19 milioane la jumătatea acestui an, în condițiile în care numărul total de abonați care utilizează aceste linii este în scădere - de la 4,12 milioane, la 31 decembrie 2008, la 4,07 milioane la 30 iunie 2009.

Rata de penetrare a telefoniei fixe se menține la un maxim istoric de 24,1% (+3 puncte procentuale față de aceeași perioadă a anului 2008) la nivel de populație și 53,7% la nivel de gospodării (+2,2 puncte procentuale față de aceeași perioadă a anului 2008).

În structura numărului total de linii de acces instalate, raportul dintre categoriile de clienți s-a modificat față de aceeași perioadă din anul 2008, astfel că a crescut numărul de linii alocate clienților persoane juridice (de la 780.000 linii la jumătatea lui 2008 la 1,26 milioane linii în primul semestru al acestui an), în mare parte datorită dezvoltării segmentului de servicii de telefonie fixă de business de către operatorii de rețele mobile de telefonie.

Traficul total de voce realizat prin intermediul rețelelor de telefonie fixe și mobile în primul semestru al anului 2009 a înregistrat un volum de 23,5 miliarde minute, în creștere cu 22% față de semestrul I 2008. În timp ce traficul de voce efectuat prin intermediul rețelelor publice fixe de telefonie a scăzut cu 15%, de la 4,6 miliarde de minute în primul semestru al anului 2008 la 3,9 miliarde minute în primul semestru al acestui an, traficul de voce originat (exclusiv roaming) de utilizatorii finali în rețelele publice mobile de telefonie din România a înregistrat o creștere de aproximativ 34% față de perioada similară din 2008, ajungând la peste 19,5 miliarde de minute în primul semestru al anului 2009.

În primul semestru al anului 2009, traficul de voce mediu lunar (inclusiv roaming „outbound") originat de pe o cartelă SIM activă a fost de 2 ore și 13 minute, în timp ce durata medie a unui apel de voce originat în rețele publice mobile a fost de 2’01’’(2 minute și 1 secundă), în creștere față de prima jumătate a anului trecut (când durata medie era de 1’54’’). De asemenea, în prima jumătate a lui 2009, românii au trimis 3,5 miliarde SMS-uri, un număr aproape dublu față de aceeași perioadă a anului precedent (+96%).

Deși numărul de cartele SIM preplătite „active" (de pe care s-a înregistrat trafic în perioada respectivă) a scăzut față de 31 decembrie 2008 cu 0,4%, numărul de cartele SIM pe bază de abonament a avut o creștere ușoară, de +0,1%, ceea ce a condus la o creștere a ponderii acestora în totalul cartelelor SIM active (aproape 40% dintre cartelele SIM active sunt pe bază de abonament). Din cei 9,66 milioane utilizatori pe bază de abonament lunar, 70% reprezintă utilizatori persoane fizice.

 

"Din punct de vedere al consumului și în contextul reducerilor înregistrate în celelalte sectoare ale economiei, evoluția pieței de comunicații electronice în prima jumătate din 2009 este liniștitoare: piața de comunicații a dat dovadă de stabilitate și soliditate, înregistrând creșteri semnificative la nivelul traficului de voce din rețelele de telefonie mobilă și stagnări sau creșteri ușoare în ceea ce privește numărul de utilizatori de telefonie. Segmentele cu cele mai mari creșteri rămân internetul broadband fix și mobil, care ne așteptăm de altfel să crească și în a doua jumătate a anului", declară președintele ANCOM, Cătălin Marinescu.

Segmentul de internet broadband fix a înregistrat o creștere de aproape 6% față de 31 decembrie 2008, numărul total de conexiuni ajungând la 2,65 milioane, în timp ce rata de penetrare a crescut până la 12,3% la nivel de populație, și la 32,1% la nivel de gospodării. În cadrul conexiunilor în bandă largă la puncte fixe se păstrează trendul continuu crescător în cazul conexiunilor prin cablu UTP/FTP, respectiv prin tehnologie xDSL, acestea reprezentând, la jumătatea anului 2009, 51%, respectiv 28% din numărul total de conexiuni în bandă largă la puncte fixe. Totodată, conexiunile broadband la puncte mobile active au înregistrat o creștere importantă, de 59%, ajungând la valoarea de 2,4 milioane, față de 1,5 milioane la sfârșitul anului 2008. Numărul de locații cu acces la internet de tip Wi-Fi „hotspot" este de asemenea în creștere, ajungând la aproximativ 1.000 la jumătatea acestui an.

Raportul de date statistice a fost realizat pe baza datelor raportate de către furnizorii de rețele sau servicii de comunicații electronice autorizați, care au desfășurat activități comerciale în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2009 și poate fi consultat aici.

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații este instituția care stabilește regulile pentru piața de comunicații din Romania si veghează la respectarea acestora. Pentru mai multe detalii despre activitatea ANCOM vizitați www.ancom.org.ro.