.

'Industria românească de produse software e privită ca una dintre industriile cu un mare potențial de reușită, însă nicăieri în lume nu există o industrie locală de software puternică care să coexiste cu o rată înaltă a pirateriei. Acest seminar este o foarte bună ocazie pentru a defini acei pași care să transforme România dintr-o campioană a pirateriei în regiune într-un lider în domeniul software', declară Florin Talpeș, președintele Asociației Naționale a Industriei Software și a Serviciilor.
Discuții și seminarii în loc de acțiune
Reprezentanții industriei software din România s-au întâlnit la mijlocul lunii aprilie cu oficiali ai Guvernului, ai Parlamentului și ai unor ministere pentru a discuta iarăși despre impactul pirateriei software asupra economiei naționale.
La seminarul Business Software Alliance (BSA) au participat atât producători internaționali de software, cât și companii locale, afectate în egală măsură de nivelul ridicat al pirateriei software. 'Guvernul are posibilitatea și instrumentelele legale pentru reducerea pirateriei software și pentru dezvoltarea industriei IT. Protejarea proprietății intelectuale încurajează creativitatea, ceea ce deschide noi oportunități pentru companii, Guvern și angajați. Atunci când un investitor are posibilitatea legală să vândă produsul inovației sale și să facă profit din dezvoltare, el poate să-și mărească afacerea și să angajeze mai multe persoane. Acest lucru determină, în schimb, creșterea nivelului de consum și impozite, care ajută la finanțarea sectoarelor publice' susține avocatul Nicolae Burchel, reprezentant legal al BSA în România. Beneficiind de creșterea cea mai rapidă din regiune a sectorului software, România ar putea avea o dublare a industriei IT în cazul reducerii pirateriei software cu 10%. Aceasta este una dintre concluziile studiului IDC, efectuat la inițiativa BSA și prezentat în cadrul seminarului. 'Instituțiile guvernamentale au un rol esențial în protejarea proprietății intelectuale. Prin implementarea legislației internaționale standard de protejare a proprietății intelectuale, prin aplicarea eficientă a legislației și adoptarea unui program de administrare a licențelor, Guvernul transmite de asemenea un mesaj puternic către sectorul privat în sensul că furtul de software nu va fi tolerat, contribuind la reducerea pirateriei software, iar BSA este gata să sprijine eforturile Guvernului în acest domeniu', precizează Marja Laitinen, vicepreședinte BSA pentru Europa Centrală și de Est.

Ce bine ar fi să fie bine
Deși cu o pondere încă redusă, industria software a României este în creștere, fiind stimulată de vânzările de software și servicii.
Reducerea pirateriei software de la 75% la 65% ar putea ajuta industria IT să crească de la 370 mil. USD la 660 mil. USD până în 2006. Reducerea pirateriei ar putea determina crearea de noi locuri de muncă și creșterea bazei de impozitare. O scădere de 10% a ratei pirateriei software din România ar putea crea aproximativ 700 de noi locuri de muncă (o creștere a numărului de angajați în industria software cu cca 8%) și ar contribui substanțial la creșterea PIB-ului. De asemenea, reducerea ratei pirateriei ar conduce la creșterea veniturilor industriei locale cu peste 140 mil. USD, ceea ce ar genera o creștere de 21 mil. USD a taxelor colectate la buget. Varujan Pambuccian, președintele Comisiei pentru IT și Comunicații din Camera Deputaților a atras atenția că folosirea programelor piratate, pe lângă faptul că atrage sancțiuni și pedepse privative de libertate, periclitează confidențialitatea datelor. 'Când cineva sparge un soft, nu vrea numai să câștige de pe urma vânzărilor rapide, ci poate beneficia și de pe urma informațiilor pe care le poate obține ilegal de la viitorul utilizator. Pagubele programelor 'crack' sunt mult mai mari deorece conțin 'spioni'. Mărturisesc că nu vreau ca cineva să știe ce pagini web vizitez și ce adrese am în agenda personală', s-a consternat Pambuccian.
Adriana Țicău, secretar de stat în cadrul MCTI pretinde că 'ministerul nostru va continua acțiunile împreună cu alți factori de decizie, astfel încât poziția României în acest domeniu să fie recunoscută la adevărata valoare. Se lucrează la o strategie prin care dezvoltarea economiei să țină cont și de protejarea proprietății intelectuale, fiind importantă valoarea adăugată pe care produsele software o pot avea.'