
Compania Națională Poșta Română S.A. anunță îmbunătățirea situației sale economico-financiare și reintrarea pe profit, conform datelor evidențiate de Raportul financiar-contabil, începând cu luna august, a.c. Profitul rezultat pe luna august 2011 este de aproximativ 600.000 RON, iar, potrivit analizelor financiare, trendul este ascendent pentru lunile următoare. "Reintrarea companiei pe profit era o chestiune de timp ca urmare a măsurilor ample de restructurare pe care le-am întreprins și care au culminat cu reorganizarea rețelei poștale și reducerea posturilor de conducere, precum și cu lansarea de noi linii de business. Direcția de dezvoltare pe care o urmărim în momentul de față și activitățile coordonate din cadrul proiectelor de creștere a veniturilor Poștei Române vizează consolidarea performanței economice a companiei și creșterea profitului înregistrat", precizează Daniel Neagoe (foto), Președinte-Director General al C.N. Poșta Română S.A.
Reintrarea pe profit a companiei se datorează, în primul rând, implementării unei serii de măsuri interne de eficientizare a activității și optimizare a cheltuielilor, în special a celor cu serviciile prestate de terți, precum și dezvoltarea de proiecte pentru creșterea veniturilor companiei. Mai exact, este vorba despre reducerea cheltuielilor cu 441 mil. euro prin rezilierea și suspendarea unor contracte nesustenabile și reorganizarea rețelei poștale interne – la începutul lunii octombrie rețeaua poștală înregistra un număr de 5.846 subunități poștale ca urmare a deciziei de comasare - la care se adaugă implementarea unui nou model de business.
Toate aceste măsuri vor contribui la menținerea pe profit a companiei și la îmbunătățirea substanțială a situației economico-financiare. În plus, perspectivele introducerii în portofoliul C.N. Poșta Română S.A. a produselor financiar-bancare de retail și relansarea serviciului de curierat rapid vor conduce la o repoziționare a companiei pe piață, cu o imagine proaspătă și o ofertă de servicii îmbunătățită, care își propune să răspundă cât mai bine cerințelor clienților, dar care păstrează, în același timp, valorile tradiționale: proximitate, tarife accesibile, încredere și siguranță.





