.

Președintele chinez, Xi Jinping (foto), a pledat pe 16 decembrie la cea de-a doua Conferință mondială dedicată Internetului, organizată de China, în favoarea "suveranității" statului asupra unei rețele mondiale libere și deschise, relatează agențiile AFP și EFE, citate de Agerpres. "După imaginea lumii reale, libertatea și ordinea sunt ambele necesare în cyberespace: libertatea este finalitatea ordinii iar ordinea este garanția libertății", precizează Xi Jinping la Wuzhen (est), în deschiderea conferinței, la care participă mai mulți giganți ai internetului. "Trebuie să respectăm drepturile fiecărei țări de a guverna propriul cyberespace", a subliniat Xi Jinping, explicând că "nicio țară nu ar trebui să vizeze hegemonia online și nici să se amestece în treburile interne ale altei țări".

China menține o cenzură feroce asupra conținuturilor online și blochează accesul la unele site-uri occidentale, printre care mulți giganți ai rețelei precum Facebook, Twitter et Google.

"Trebuie să le permitem utilizatorilor să-și exprime ideile, dar și să menținem ordinea în cyberespace, în conformitate cu legea, pentru că acest lucru permite protejarea drepturilor și intereselor legitime ale tuturor internauților", a precizat președintele chinez.

Organizațiile de apărare a drepturilor omului critică autoritățile chineze pentru utilizarea cenzurii drept pretext pentru reprimarea oricărei disidențe.

Conferința se desfășoară în prezența a numeroși protagoniști mondiali ai high-tech — printre care Apple, Kaspersky, Samsung, Nokia — și a numeroși responsabili politici, dintre care unii originari din țări criticate în materie de libertate de exprimare, precum premierii pakistanez, Nawaz Sharif, și cel rus, Dimitri Medvedev.

Prima ediție de anul trecut a conferinței a fost primită cu multă circumspecție, multă lume întrebându-se asupra motivelor reale ale Beijingului. China numără aproximativ 700 de milioane de internauți, de două ori mai mult decât întreaga populație a SUA.

Cea de-a doua ediție a Conferinței Mondiale a Internetului se desfășoară în perioada 16-18 decembrie, la Wuzhen, provincia Zhejiang din sud-estul Chinei. Wuzhen, un oraș antic pe apă cu o istorie 1.300 de ani, a devenit locul permanent al Conferinței Mondiale de Internet din anul 2014. Comparativ cu prima ediție, conferința din anul acesta va fi de o mai mare anvergură, cu peste 2.000 de participanți din peste 120 de țări și regiuni, inclusiv opt lideri de stat și 50 de oficiali străini de nivel ministerial, responsabili ai celor mai bine de 20 de organizații internaționale și peste 600 de personalități din domeniu, scrie Xinhua.