În funcție de autori, limitele pot diferi neesențial. Întrucât radiațiile reprezintă un transport de energie, expunerea la valori exagerate nu poate fi decât dăunătoare. Totuși, aceste valori diferă mult în funcție de tipul radiației și în general nu sunt foarte ușor de atins.
Este important să distingem două categorii de radiații: ionizante și neionizante. Începând cu subgama ultravioletului îndepărtat, radiațiile încep să aibă lungimea de undă de dimensiuni subatomice și provoacă ionizarea materiei iradiate.
Corpul uman supus la radiații ionizante este susceptibil de a face diverse boli, dintre care cea mai cunoscută de publicul larg este cancerul. Astfel s-a pus în evidență o incidență crescută a cancerului de piele la expunerea la soare în orele amiezii, dar și alte forme grave de cancer (leucemie de exemplu) de la expunerea la radiații X și nucleare, precum și posibilitatea de a provoca mutații genetice cu efecte imprevizibile și aproape întotdeauna nedorite.
Undele radio, infraroșii și spectrul vizibil nu sunt radiații ionizante și nu produc ionizarea materiei cu care intră în contact. Acestea nu produc radioactivitatea materiei nici în timpul expunerii, nici după '“ așa cum o fac radiațiile ionizante. De asemenea, ele nu cauzează cancer sau alte boli tipice.
Există multe studii făcute în acest sens, care nu au reușit să pună în evidență o incidență crescută a cazurilor de cancer la expunerea cu unde radioelectrice. Efectul expunerii corpului uman la radiații neionizante e în mod cert încălzirea acestuia. Efectul de încălzire a radiațiilor neionizante este bine cunoscut publicului larg în cazul cuptoarelor cu microunde (microundele sunt partea superioară a spectrului radio, începând de la 1 GHz). Încălzirea alimentelor are un randament superior la frecvența de 2,45GHz, deoarece este frecvența de rezonanță a moleculei de apă. Cuptorul cu microunde încălzește eficient doar apa conținută în mâncare, astfel că după un ciclu scurt de încălzire suntem puși în fața situației aparent absurde de a avea mâncare caldă într-un recipient care nu și-a schimbat esențial temperatura.
Evident, expunerea la o sursă de energie de intensitate mare care provoacă încălzirea corpului poate duce la arderea acestuia. Aceste intensități nu se ating niciodată în practică. Cuptorul cu microunde concentrează 0,5 -1kW într-o cavitate de ordinul zecimilor de metru cub, generând expuneri ale alimentelor de peste 1000W/kg pentru a reuși acest efect.
Pentru comparație, rata de absorție specifică, generată de expunerea la radiația unui telefon mobil nu trebuie să depășească 2W/kg de țesut în zona capului, limita pentru expunerea totală a corpului fiind mult mai mică. De remarcat că la expunerea la radiația unui telefon mobil rezultă o energie absorbită sensibil mai mare decât la expunerea la câmpul stațiilor de bază ale operatorilor GSM. Este un efect similar iluminării: dacă iluminatul public, care se face cu puteri mari (un bec are peste 500W și este de randament mare) nu este deranjant, o lanternă ținută în ochi (aproximativ 1W, randament slab pentru becurile clasice cu filament) poate induce senzații dureroase la expunere prelungită.
Radiațiile neionizante au aplicații terapeutice. Astfel, tratamentul prin diatermie constă în aplicarea locală a unui câmp electromagnetic '“ de regulă cu frecvența de 27 MHz, dar poate fi și de microunde '“ corpului uman, la puteri până la 1-2kW. Se obține, astfel, o încălzire locală care deblochează vasele de sânge și restabilește circulația în zona încălzită, scutind astfel pacientul de aplicarea unor metode mai invazive și mai neplăcute de tratament.
Publicul larg manifestă, totuși, multă precauție față de apariția antenelor stațiilor de bază GSM în zonele rezidențiale; datorită părerilor larg răspândite că 'radiația cauzează cancer' și 'antena emite radiații', raționamentul final la care se ajunge este evident că 'antena cauzează cancer', fără a se face distincția între radiații ionizante și neionizante. În plus, cei care se plâng cel mai des de dureri de cap și insomnii sunt cei care locuiesc la ultimul etaj unde sunt plasate stațiile de bază GSM și nu cei care stau la ultimele etaje în blocurile învecinate, care au vizibilitate directă cu antenele. Aceasta este o dovadă că 'simptomele' apărute ca urmare a prezenței unei antene sunt mai degrabă autoinduse prin stresul generat de prejudecățile amintite și nu prin experimentarea obiectivă a unor astfel de senzații.
Realitatea este, însă, că prin plasarea stațiilor de bază în oraș se micșorează puterea de emisie și a stațiilor, dar și a telefoanelor mobile. Sistemul GSM are un algoritm de control al puterilor de emisie și la stația de bază și la terminal, astfel încât folosește doar puterea necesară pentru a avea legătură stabilă în bune condiții, și nu toată puterea disponibilă.
Aceasta înseamnă că un telefon mobil folosit în oraș, dacă are condiții bune de propagare își reglează puterea de la maximul posibil de cca. 2W până la valori de 0,1W sau mai mici, ceea ce este un avantaj evident pentru persoana care folosește telefonul; în același timp stația de bază va emite către acel telefon cu putere redusă.
Trebuie menționat că telefonul este în emisie o mică parte din timp.
Situațiile în care telefonul emite sunt următoarele:
- în timpul apelului (atunci când sună și când este apelat)
- în timpul convorbirii, sau la transmisia unui mesaj
- atunci când își schimbă grupul de celule, o transmisie scurtă
- dacă telefonul nu este în mișcare,de câteva ori pe zi își reconfirmă poziția rețelei printr-o transmisie de câteva secunde.
Motivul pentru care telefonul nu este în emisie continuă este foarte simplu: emisia generează trafic.
Întrucât nu este în interesul operatorilor să ocupe rețeaua cu trafic inutil, traficul netaxabil '“ reconfirmarea poziției telelfonului '“ este redus la minimul necesar. Este evident că fiecare operator mobil caută să își minimizeze traficul de semnalizare prin optimizarea rețelei la topologia zonei de acoperire și la comportamentul populației deservite.
Legislație internațională și românească
În anul 1999, Consiliul Uniunii Europene având în vedere necesitatea protecției populației împotriva efectelor dăunătoare care pot rezulta ca urmare a expunerii la câmpuri electromagnetice a emis Recomandarea 1999/519/EC privind limitarea expunerii publicului larg la câmpuri electromagnetice (de la 0 Hz până la 300 GHz).
Unul din principiile avute în vedere de această Recomandare este că restricțiile de bază și nivelurile de referință pentru limitarea expunerii au fost dezvoltate luând în considerare toate rezultatele publicate în literatura științifică dedicate. Criteriul aplicat în această trecere în revistă pentru a evalua credibilitatea numeroaselor elemente prezentate a fost ca numai efectele stabilite să fie utilizate ca bază pentru restricțiile de expunere propuse. Nu a fost considerată ca fiind stabilită inducerea cancerului ca urmare a expunerii îndelungate la câmpuri electromagnetice. Oricum au fost luați factori de siguranță de 50 de ori mai buni decât limitele la elaborarea restricțiilor de bază, recomandarea acoperind astfel și posibilele efecte pe termen îndelungat în tot domeniul de frecvență avut în vedere. Comisia internațională de protecție la radiații neionizante www.icnirp.ro a avizat această recomandare care a devenit document de referință pentru toate Statele Membre ale UE.
În anul 2002 ministrul sănătății și familiei din România a emis Ordinul nr. 1007 privind aprobarea Normelor de reglementare admisibile de expunere a populației generale 1 [1] la câmpuri electromagnetice cu frecvențe de la 0 Hz la 300 GHz, pe baza recomandării 1999/519/EC.
Aceste niveluri de referință nu trebuie să fie depășite, atunci când echipamentul radio este construit și instalat corespunzător, întreținut și utilizat conform scopului pentru care a fost fabricat.
Hotărârea Guvernului nr. 88/2003, privind echipamentele radio și echipamentele terminale de telecomunicații și recunoașterea mutuală a conformității acestora, hotărâre ce transpune Directiva 1999/5/EC, prevede la articolul 6, (1) ca primă cerință esențială că toate echipamentele radio trebuie să îndeplinească cerința esențială de protecție a sănătății și siguranței utilizatorului și a oricărei alte persoane.
Pentru a se asigura îndeplinirea acestei cerințe în ceea ce privește expunerea la câmpuri electromagnetice au fost adoptate ca standarde române standardele europene:
SR EN 50360:2003 '“ Standard de produs pentru demonstrarea conformității telefoanelor mobile cu restricțiile de bază referitoare la expunerea umană la câmpuri electromagnetice (300 MHz ... 3 GHz).
SR EN 50364:2002 '“ Limitarea expunerii umane la câmpurile electromagnetice produse de dispozitivele ce funcționează în domeniul de frecvențe de la 0 Hz până la 10 GHz, utilizate în supravegherea electronică a articolelor (EAS), identificare cu radiofrecvență (RFID) și aplicațiile similare.
SR EN 50371: 2003 '“ Standard generic pentru demonstrarea conformității aparatelor electronice și electrice de mică putere cu restricțiile de bază referitoare la expunerea umană la câmpuri electromagnetice (300 MHz ... 3 GHz) '“ pentru publicul larg.
SR EN 50385:2003 '“ Standard de produs pentru demonstrarea conformității stațiilor de bază și a stațiilor terminale fixe pentru sistemele de telecomunicații prin radio cu restricțiile de bază sau nivelurile de referință referitoare la expunerea umană la câmpurile electromagnetice de radiofrecvență (110 MHz ... 40 GHz) '“ pentru publicul larg.
