.

Prima dronă cu pasageri umani din lume, capabilă să transporte autonom o persoană în aer timp de 23 de minute, a primit undă verde pentru testare în Nevada, relatează The Guardian citat de Agerpres. Firma chinezească Ehang, care a prezentat drona electrică cu pasageri Ehang 184 la la CES, în Las Vegas, în luna ianuarie, a încheiat un parteneriat cu Institutul pentru sisteme autonome din Nevada (NIAS) și cu Biroul Guvernatorului pentru Dezvoltare Economică (Goed) pentru a testa drona în vederea aprobării.
 
 
"Statul Nevada, prin NIAS, va ghida Ehang prin procesul de reglementare al Autorității Federale de Aviație (FAA), în vederea realizării unui zbor în condiții de siguranță", a declarat Tom Wilczek, specialist în industria aerospațială și de apărare la Goed. 
 
Ehang speră să înceapă testarea în cursul acestui an, fiind necesar să dovedească FAA că este capabilă să zboare în condiții de siguranță — cu ghidarea NIAS — înainte de a fi capabilă să zboare cu mai mulți pasageri.
 
Compania, cu sediul în provincia Guangzhou din sudul Chinei, realizează deja drone, însă Ehang 184 este prima capabilă să transporte o persoană pe calea aerului.
 
Compania are în vedere un sistem în care un pasager introduce destinația, iar drona se ocupă de restul, decolând vertical, zburând la altitudini de până la 3,5 kilometri, cu până la 100 de kilometri pe oră, timp de maxim 23 de minute, cu ajutorul celor 8 elice de pe cele 4 brațe.