.

Enel Green Power (EGP) a conectat la rețea primele centrale fotovoltaice ale companiei în România. Cele două centrale, Berceni 1 și Berceni 2, sunt localizate în județul Prahova, având o capacitate instalată totală de circa 19 MW. Unitățile vor putea genera circa 29 milioane kWh pe an. Centrala Berceni 1 are o capacitate instalată de circa 10 MW. Unitatea poate produce circa 15 milioane kWh pe an, ceea ce corespunde unei nevoi anuale de electricitate a peste 7.500 de gospodării. Se evite astfel emisia în atmosferă a peste 6.800 tone CO2, în fiecare an. Centrala Berceni 2 are o capacitate instalată de circa 9 MW. Unitatea poate produce peste 14 milioane kWh pe an, ceea ce corespunde unei nevoi anuale de electricitate a peste 6.500 de gospodării. Se evite astfel emisia în atmosferă a peste 6.500 tone CO2, în fiecare an.

Berceni 1 și Berceni 2 sunt primele centrale fotovoltaice ale Enel Green Power în România, țară în care compania grupului Enel are o capacitate instalată de 498 MW în energie eoliană.

Enel Green Power este compania grupului Enel dedicată în totalitate dezvoltării și gestionării surselor de energie regenerabilă la nivel internațional, cu operațiuni în Europa și America. În 2012, compania a generat peste 25 miliarde de kWh din surse precum apă, soare, vânt și căldura Pământului – suficient pentru a satisface nevoia de energie a circa 10 milioane de gospodării, evitând emisia în atmosferă a peste 18 milioane de tone de dioxid de carbon. Enel Green Power este lider mondial în sector datorită mixului echilibrat de generare a energiei, generând volume cu mult peste nivelul mediu al sectorului. Compania are o capacitate instalată de peste 8.000 MW, care provine dintr-un mix de surse precum vânt, soare, apă, geotermale și biomasă. În prezent, EGP deține peste 700 de centrale operaționale în 16 țări din Europa și America.