
Panasonic lansează în România PT-AT5000E, primul proiector Full HD 3D Home Theatre, care oferă o rezoluție de 1080p, 1,920 x 1,080 pixeli. PT-AT5000E este de asemenea primul proiector 3D din lume care folosește un panou LCD transparent de 480Hz si tehnologia Overdrive pentru a asigura un risc redus de producere a imaginilor dublate ( efectul de Crosstalk).
Proiectorul oferă o experiență unică atât 2D, cât și 3D, noul sistem optic asigurând un raport de contrast de 300,000:1 și o luminozitate de 2,000 lumeni. PT-AT5000E a fost dezvoltat în colaborare cu inginerii de la Panasonic Hollywood Laboratory, ingineri care se pot mândri cu roluri cheie în stabilirea standardelor industriei 3D, precum și în crearea discurilor 3D Blu-ray.
Vizualizarea conținutului 3D se transformă într- o experiență memorabilă prin intermediul 3D Viewing Monitor și ale funcțiilor oferite de 3D Picture Balance. 3D Viewing Monitor permite ca efectul stereoscopic să se păstreze în perimetrul stabilit de Comitetul 3D Consortium, pentru a preîntâmpina situatiile în care efectul 3D se schimbă în functie de mărimea ecranului.
Alte functii 3D includ conversia 2D-3D, care converteste continutul 2D in imagini 3D pentru proiectarea tridimensionala cu cinci efecte 3D diferite. În plus, proiectorul vine echipat cu un transmițător 3D IR, care permite utilizatorilor să se bucure de imagini 3D redate pe ecrane de mari dimensiuni, totul cu ajutorul ochelarilor speciali (vânduți separat, codurile ochelarilor fiind TY-EW3D10E, TY-EW3D2LE, TY-EW3D2ME, TY-EW3D2SE) pentru cei care vor să se bucure de conținut 3D atât pe televizoarele Panasonic 3D, cât și pe proiectoare. Un transmițător IR opțional (ET-TRM110) este disponibil pentru transmiterea la distanță.
PT-AT5000E oferă multe opțiuni pentru cei care vor să-și personalizeze sistemul de home cinema. De exemplu, reglarea automată între aspectul ratio 16:9 și 2.35:1 sau opțiunile oferite de Lens Memory, care oferă utilizatorilor posibilitatea de a seta și memora până la șase poziții diferite de zoom sau de focus. Mai mult decât atât, PT-AT5000E vine echipat cu funcția Viera Link, care realizează o conexiune între mai multe dispozitive compatibile Panasonic, oferind astfel posibilitatea de control a proiectorului de la distanță, cu ajutorul telecomenzii speciale.
Proiectorul vine echipat cu trei porturi HDMI ce permit instalarea a mai multe surse de conținut HD, fără a fi necesar și un switch HDMI. Lentilele proiectorului oferă reglajul în proporție de 100% pe verticală și 26% pe orizontală, așadar utilizatorul poate poziționa proiectorul suspendat de tavan sau pe perete.
Proiectorul PT-AT5000E este disponibil pe piață la magazinele partenere începând cu luna noiembrie, la un preț recomandat de 3.199€.





