Tehnologiile militare se 'civilizează'
C@M: Stimate domnule Michael Rothenberg, pentru început vă rog să ne detaliați opțiunea dvs. pentru Internet.
Michael Rothenberg: Ceea ce firma noastră oferă, este practic o rețea IP, publică, care poate fi accesată de oricine. Internet Protocol nu este cel mai bun protocol, nici cel mai simplu de utilizat sau cel mai performant, dar este moneda curentă pentru că oamenii vor web, iar web-ul folosește IP. Accesul la informație în formă hypertext este motorul care influențează totul, majoritatea traficului fiind canalizat pe această direcție, deși restul traficului, pentru rețele locale private sau voce, trebuie să se adapteze aceluiași protocol, bun sau rău. Având o privire de ansamblu asupra tehnologiei IP și asupra procesului de elaborat protocolul, pot să vă spun că este vorba despre un protocol realizat de 'žcalculatoriști' și nu de oameni de comunicații și de aceea este ineficient din punct de vedere al transmisiei, cât și al implementării. Multă vreme s-a pus problema ritmului lent de funcționare, datorită faptului că este un protocol care are un preambul (sau un cap) de o lungime variabilă, ceea ce creează probleme în prelucrarea sau siliconizarea acestui protocol. În prezent, acești parametri au fost depășiți într-o oarecare măsură, ceea ce înseamnă că am reușit să îndepărtăm un impediment destul de apăsător.
C@M: Ce înseamnă tehnologia radio de la AccessNet și prin ce se diferențiază de restul industriei din România?
M.R.: Nu este o tehnologie revoluționară radio a companiei accessNET. Istoric vorbind, trebuie să amintim de tehnologia de la începutul anilor 90, când a existat tendința de a demilitariza tehnologiile militare, trecându-le în sectorul civil. Este vorba despre o 'žetalare' de spectru, ceea ce înseamnă că se folosește un spectru mult mai larg decât ar fi necesar. Consecința este că se îngreunează procedura de detectare, deoarece puterea de transmisie se împarte pe un număr mult mai mare de hertzi, fiind de asemenea mult mai imun la interferențe. Inițial, toate aceste sistemele au fost create pentru a se opera sub limita de zgomot, deci pentru a fi foarte greu de detectat și bruiat. În general, bruiajele sunt de energie foarte mare, pe lărgime foarte îngustă de bandă. Dacă se etalează spectrul într-o lărgime de bandă foarte mare, teoretic fiecare în parte își poate pune un filtru care să scoată bruiajul din bandă, rămânând suficientă energie pentru recepționarea semnalului. Așadar, eliminând această energie foarte mare, dar care se concentrează pe o lărgime spectrală foarte îngustă, nu se pierde din informația transmisă. Aceste echipamente au fost fabricate de mai multe firme din lume. Liderul mondial în acest moment este Alvarion, firmă pe care am fondat-o în 1993 sub numele de BreezeCOM. Strategia noastră a pornit de la ideea de a pune tehnologia într-un domeniu comun, în sensul că am standardizat-o și am permis aproape tuturor utilizarea ei.
C@M: S-a pornit, inițial, de la tehnologie militară sau direct de la o tehnologie civilă?
M.R.: S-a pornit, chiar de la început, de la o tehnologie civilă, dar să nu uităm că inginerii care au lucrat la ea au avut o istorie în domeniul comunicațiilor militare, mai ales în Israel, și în momentul în care respectivele tehnologii nu au mai fost clasificate ca secrete, au început să se 'žcivilizeze'.
C@M: Ce înseamnă acces la informații, e-commerce și multimedia accessNET?
M.R.: Strategia accessNET presupune ca oferta să se limiteze la accesul la rețeaua noastră, pentru că noi suntem un carrier, urmând ca ISP-iștii, de pildă, sau anumite întreprinderi sau administrații să dea acces la aplicații. accessNET este un operator național de acces, ceea ce înseamnă că oferă ultima legătură, bucla locală. Intenția noastră a fost nu de a avea o magistrală de date națională sau de a da servicii de Internet, ci de a oferi strict conectivitate locală. Acesta este și motivul pentru care ne caută ISP-iștii, pentru că deși mai există și alte companii care au ca și noi licență pentru 3,5 GHz, sunt în același timp și furnizori de servicii Internet, deci concurenți . Noi suntem un enabler, un facilitator al acestor servicii. Oferim infrastructură locală practic în orice oraș din țară. Cineva care vrea să dea aceste servicii, fie organizație comercială, fie non-profit, fie administrație, din țară poate să folosească serviciile de transport pe care noi le oferim, chiar printr-o relație directă cu noi, nu neapărat prin intermediul unui ISP local. Astfel, prețurile licențelor, inclusiv cele eliberate în trecut, ar trebui să scadă.
S-a terminat cu banii ieftini, recoltați în piața de capital!
C@M: Care credeți că este secretul unei afaceri de succes?
M.R.: În versiunea mea, cred că primul pas îl constituie existența unei piețe reale, unde să existe cerere, iar în domeniul nostru această cerere există. Trebuie avut în vedere faptul că nu se poate forța piața cu o ofertă care nu răspunde la anumite cerințe imediate, pentru că oamenii nu dau bani pe ceva de care nu au nevoie. Urmând această direcție, accentul trebuie pus pe componenta umană, pe nevoile oamenilor, dar și pe parametrii lor de acceptare a unui boom tehnologic copleșitor, față de care pot manifesta o inerție sistemică.
C@M: De unde aveți încrederea de a investi în România?
M.R.: În privința mea nu este vorba de încredere, ci mai curând de dorință, pentru că investesc în România cu foarte multă neîncredere, sub mai multe aspecte. Mă refer aici, în primul rând, la ideea de proprietate privată care în România este foarte labilă. Situația aceasta nu a apărut neapărat în perioada comunistă, ci de acum 300 de ani de când continuă lanțul exproprierilor și al mazilirilor. Așadar, o organizație care investește în România, mai ales în domeniul telecom, considerat a fi o investiție care se plătește înapoi în timp foarte lung, își ia anumite riscuri.
Dacă e să ne raportăm strict la industria noastră, la momentul actual, problema este iarăși destul de complicată pentru că lumea nu investește în telecom în momentul de față. În primul rând, în urma investițiilor eșuate în Occident, entuziasmul a scăzut considerabil, iar a face o investiție personală în România în momentul în care nu există o pârghie de a aduce bani grei instituționali, nu se justifică, mai ales când nu există nici o piață extrem de interesantă. Decizia mea de a investi în România, poate ilogică în contextul actual, se bazează doar pe faptul că îmi face plăcere să mă aflu în România și pentru că îmi place ceea ce fac. Cu toate că sunt foarte conștient de toate implicațiile, știu că există un mare risc asupra investiției mele, dar pe care eu îl privesc ca pe o provocare. Sper că stabilitatea de business și legislativă va continua și că nu vor mai apărea impedimente precum Legea serviciului universal care nu se potrivește situației din România cu penetrație scăzută a telefoniei. Prin această lege, compania noastră este obligată să plătească un impozit proporțional cu veniturile firmei - nici măcar cu ale profitului - pentru a asigura serviciul telefonic în zonele neacoperite (80% din populație!!!), mai ales în situația în care nu oferim servicii telefonice, pentru că noi suntem un operator de date. Este obligația statului ca, la fel cum fac drumuri la sate din buget, să aducă și telefonia la aceleași sate, tot din buget.
C@M: Cum vedeți mediul de afaceri românesc, mai ales în contextul mult discutatei liberalizări din 2003?
M.R.: Mediul de afaceri românesc în domeniul comunicațiilor trăiește încă sub impresia anilor '˜90. Structura de ansamblu a trecut printr-o transformare drastică, dar atât Ministerul Telecomunicațiilor, cât și unii dintre operatori nu s-au adaptat. S-a terminat cu banii ieftini, recoltați în piața de capital. Ca urmare, prețurile licențelor, inclusiv cele eliberate în trecut ar trebui să scadă. Ca dovadă că ministerul nu reușește să aibă o politică de atragere a investițiilor, observăm lipsa investitorilor care ar fi trebuit să fie prezenți cu ocazia liberalizării. Așadar, nu mă aștept la un impact deosebit al liberalizării telecomunicațiilor din 2003. Cred că va fi vorba, mai cu seamă, de o continuare a monopolului RomTelecom, cu o regularizare mult mai strictă, în sensul că va exista o influență mai puternică a ANRC asupra concurenței. O anumită șansă o are piața convorbirilor internaționale care necesită investiții mult mai mici.
C@M: Care ar fi primele măsuri pe care le-ați lua dacă ați avea funcția de ministru al comunicațiilor sau chiar premier?
M.R.: Pornesc de la precizarea că nu cred că am calitățile necesare pentru vreuna dintre aceste funcții. Realitatea este, însă, simplă - pentru că o parte din produsul național trebuie reinvestit de către stat în comunicații, deoarece infrastructura de comunicații atât de slabă a României nu poate fi rezolvată numai de către inițiativa privată, numai de către RomTelecom. Este vorba de un efort național și nu de un efort al sectorului telecomunicațiilor.
Dacă vrei să faci un drum într-un sat de munte nu o să pui un investitor particular să facă acest lucru, o să-l facă statul. De unde bani? De la buget! De unde banii de la buget? De la impozite! Drumul către satul Nicăierii din Deal este o necesitate națională și fiecare om din țara asta trebuie să plătească pentru ca țăranii din Deal să poată ajunge la sat sau să-și poate duce produsele la târg sau la baza de colectare de acolo. Același lucru în ceea ce ne privește: nu există nici o diferență între drumuri și comunicații. Deci, vorbim de o țară unde liniile telefonice au o penetrație de numai 20-25% (după cum am auzit eu) și s-ar dori ca toată lumea să aibă acces la comunicații, vezi legea serviciului universal. Trebuie, așadar, într-un fel ca statul să investească și trebuie ca toată comunitatea plătitorilor să participe la acest proiect de cablare sau de aducere a comunicațiilor în România la un alt nivel, să zicem de penetrație de 80%. Toată lumea trebuie să plătească pentru această investiție națională, nu ca în legea actuală, numai posesorii de posturi telefonice, mobile sau fixe sau utilizatorii de comunicații numerice sau de voce. Este un proiect de anvergură națională.
C@M: În cât timp s-ar acoperi acest efort?
M.R.: Cu suficienți bani, categoric nu va fi nevoie de foarte mult timp, mai ales în situația în care România are magistrale de date în exces - RomTelecom, SNR, Orange, Connex, SNCFR. Zapp și Transelectrica își construiesc și ele asemenea magistrale. Așadar, problema nu o constituie rețelele de date, ci rețelele de acces. Cum se poate face accesul? Există 2 căi de acces, și anume prin fir, pentru care trebuie trase fire, și prin radio și satelit, care nu implică costuri ridicate.
Companiile mici ies din jocul competițional
C@M: Depășind prezentul, care sunt implicațiile asupra viitorului telecomul românesc?
M.R.: Aș pleca de la ideea că ne confruntăm cu o moștenire din perioada comunistă, când una din modalitățile - conștiente sau inconștiente - de a controla populația era aceea de a limita comunicarea dintre oameni. Totuși, sectorul de IT și cel de Internet au avut, poate, cea mai rapidă dezvoltare. Comunicațiile s-au dezvoltat destul de spectaculos, însă insuficient. În alte țări ex-comuniste, precum Cehia și Polonia, această dezvoltare a fost, însă, și mai spectaculoasă și mai eficientă. De asemenea, cred că a existat, nu numai în România, o anumită 'žlăcomie' în privința taxelor și în privința licențelor în acest domeniu. Telecomunicațiile sunt, însă, un domeniu esențial pentru economie și de aceea, cel puțin investițiile în infrastructură ar trebui să fie puternic de-taxate, de exemplu în sensul că veniturile care sunt reinvestite să fie scutite de taxe, fiind vorba de un domeniu de infrastructură de interes național.
C@M: Cum descrieți nivelul competiției din industria IT&C?
M.R.: Competiția este foarte apăsătoare, mai ales în situația în care în anumite proiecte mari se impun anumite cerințe tehnice și economice care au ca scop 'žcroirea' proiectului pe măsura croitorului (un anumit operator) și nu a clientului. Rezultatul este că operatorii mai mici sunt practic scoși din joc.
C@M: În final, care credeți că este esența unei afaceri de succes, oamenii sau tehnologiile?
M.R.: Evident oamenii, pentru că ei sunt și cei care aleg tehnologiile. Am găsit oameni de excepție și aceștia reprezintă, fără discuție, cheia succesului nostru. O mică problemă o reprezintă faptul că, în România, oamenii nu sunt acomodați cu atmosfera de pornire a unei afaceri, fiind sceptici și oarecum speriați de imprevizibil, iar în aceste condiții eforturile de construire a unei culturi corporative sunt ceva mai mari. Oricum, pentru accessNET, cei mai importanți oameni sunt clienții noștri la nevoile cărora încercăm să ne adaptăm cât mai rapid. Suntem foarte obligați și în același timp responsabilizați de alegerea lor, iar răspunsul nostru nu poate fi decât unul prompt, sigur și de calitate.
