.

La începutul lunii februarie, Alcatel SA a anunțat că profitul net a crescut în 2005 cu 61% datorită performanțelor record din Q4, rezultat ce îi permite companiei să plătească dividende pentru prima oară în ultimii 5 ani, arată Dow Jones Newswires.
Alcatel a mai anunțat și că veniturile vor crește cu peste 10% în Q1 2006, cu o ușoară scădere în a doua jumătate a anului. Se așteaptă, de asemenea, și o îmbunătățire a marginilor de operare în 2006, față de valoarea de 9,1% din 2005. Compania a declarat că profitul său net a crescut la 930 mil. euro, adică 0,68 euro/acțiune în 2005 față de 576 mil. euro și 0,42 euro/acțiune în 2004. Acest rezultat se datorează transformărilor din afacerea cu telefonia fixă și câștigurilor continue ale diviziei de rețelistică pentru telefonia mobilă. Acest lucru a ajutat la generarea a 900 mil. euro cash dacă e să vorbim doar de Q4, astfel încât la sfârșitul anului 2005 compania avea 1,5 mld. euro cash. Compania a declarat că va plăti dividende de 0,16 euro/acțiune. 'žÎn privința afacerii Alcatel ne așteptăm ca dinamica de la sfârșitul anului 2005 să continue și în Q1 2006, chiar dacă se poate ca în a doua jumătate a anului rata de creștere să fie mai scăzută', a declarat Serge Tchuruk, Președintele și CEO Alcatel SA. În Q4 2005 profitul net a crescut la 344 mil. euro de la 7 mil. euro în 2004, atunci când câștigurile au fost îngreunate de costurile de restructurare și de investițiile în piețele emergente.
Compania trebuie să numească și succesorul lui Tchuruk care se va retrage din activitate la 1 iunie 2006, după o perioadă de
11 ani în care a condus compania. La cei 68 de ani ai săi, Tchuruk e preocupat de ideea apărării Alcatel de coborâșurile și urcușurile din sectorul telecom prin extinderea afacerilor Alcatel spre afacerile din sectorul public și din cele non-telecom. Compania și-a schimbat statutul anul acesta pentru a-i permite lui Tchuruk să rămână președinte non-executiv până în mai 2008. 

2006 - venituri mai mari decât media pieței
Alcatel a mai declarat că divizia sa de telefonie fixă, care generează circa 40% din veniturile anuale, a crescut cu 12% în Q4 2005. Profitul operațional al acestei divizii a crescut cu 61%, ajungând la valoarea de 288 milioane euro.
În privința diviziei de telefonie mobilă care vizează companiile de telecomunicații din țări precum Brazilia, India și China, vânzările au crescut cu 15%. Profitul operațional a scăzut totuși cu 7%, la 139 mil. euro datorită costurilor contractuale de intrare pe piețele emergente. În privința diviziei de comunicații private, care includ operațiunile neprofitabile cu sateliți și comunicațiile de securitate pentru sectorul public și cel privat non-telecom, vânzările au scăzut cu 5%, dar profitul operațional al diviziei a crescut cu 9% până la 117 mil. euro. 'žÎn 2006, veniturile noastre ar trebui să crească mai mult decât media pieței, care pentru moment o preconizăm la o creștere de circa 5%', e de părere Jean Pascal Beaufret, chief financial officer. De precizat e faptul că în 2005 compania a generat vânzări de 13,14 mld. euro. 

Extinderea parteneriatului cu Thales
Printre prioritățile lui Serge Tchuruk se înscrie un acord cu compania franceză Thales SA, unul dintre cei mai mari producători de electronice de apărare din Europa, la care Alcatel deține 9,5% din acțiuni, iar statul francez 31%.
Prin combinarea tehnologiei de comunicații a Alcatel cu managementul sistemelor de securitate Thales, Tchuruk susține că poate atrage mai multe contracte de comunicații de securitate, contracte guvernamentale și cu companii ce nu activează în industria telecom.
Până în prezent, accentul pus de Tchuruk pe tehnologia care permite oferirea de pachete TV, Internet și telefonie a fost de succes. Alcatel are o poziție de top în telefonia fixă după câștigarea unui contract de 1,7 mld. USD cu SBC Communications (acum AT&T Inc.) și a unui contract de 2,2 mld. euro cu Telstra Corp. din Austria la sfârșitul anului trecut.
Iar cu un procent de 45% din cercetarea de care dispune compania în tehnologia mobilă orientat spre piețele emergente, Alcatel e pe cale să câștige unele dintre cele mai mari contracte. Compania deține 15% din piața chineză de rețele mobile, iar Tchuruk crede că va câștiga o parte din cele 10 mld. USD din tehnologia de generație viitoare sau din internetul mobil la viteze ridicate, contracte ce se estimează că se vor concretiza anul acesta. Tchuruk vrea acum să intre pe noi piețe pentru a-și asigura venituri stabile. Sistemele de comunicații Alcatel pentru firmele de transport, energie electrică și guvern generează deja 2 mld. euro anual, adică circa 15% din veniturile totale. Tchuruk susține că divizia de securitate a companiei Thales, ce valorează 1,1 mld. euro, și care gestionează sistemele de securitate pentru guverne și o gamă largă de industrii completează rețelele de comunicații ale Alcatel pentru sistemele de tranzit urban de masă, incluzând aici metroul din Londra, aeropoartele, fabricile de energie electrică și sistemele de cale ferată. Acordul dintre cele două companii ar transforma Alcatel într-un competitor puternic la adresa Ericsson, Siemens și Lucent.

Alcatel nu intră în jocul fuziunilor
Între timp, Tchuruk prevede o revoluție a pieței care va diminua numărul companiilor de echipament telecom, de vreme ce competitorii au început deja să fuzioneze pentru creșterea cotei de piață. Din cei circa 20 de jucători din industrie, nu e loc decât pentru circa 6 dintre ei, susține Tchuruk. 'žPrivesc cu mare atenție consolidarea industriei și cred că o fuziune la scară largă ar avea sens în contextul actual, dar în orice caz noi nu vom intra în acest joc', conchide Serge Tchuruk.