Flamingo International a anunțat că a realizat în 2005 o cifră de afaceri de 313,6 mil. lei (86,5 mil. euro), în creștere cu cca.30% față de 2004. Profitul net al grupului a fost de 7,3 mil. lei, față de 14,8 mil. lei în 2004.
Profitul net s-a situat sub ținta vizată de companie, în principal în urma pierderilor provocate de diferențele de curs valutar, precizează comunicatul companiei. Avansul vânzărilor s-a datorat în principal dezvoltării canalului de distribuție în zona clienților mari, cifra de afaceri obținută din activitatea de retail fiind sub obiectivul propus la începutul anului precedent. Capitalul propriu al companiei a crescut cu 144% în 2005, ajungând la 86 mil. lei, componenta cea mai importantă fiind majorarea de capital în urma ofertei publice de preluare a Flanco International. Raportul conține rezultatele preliminare neauditate ale grupului de firme, inclusiv subsidiarele din cele 8 țări în care Flamingo desfășoară activități. Flamingo a semnat, în ianuarie, cu Flanco Holding acordul pentru achiziția integrală a Flanco International SRL. Valoarea totală a tranzacției va fi de circa 37 mil. euro, iar ambele mărci, Flamingo și Flanco, vor fi menținute. În urma cumpărării Flanco, grupul Flamingo va deveni al doilea retailer de produse IT, electronice și electrocasnice, ca vânzări, după Altex.
Flamingo va distribui produse Hyundai
Grupul Flamingo va distribui în rețeaua proprie de magazine, începând cu această săptămână, monitoare și televizoare Hyundai. Astfel, produsele Hyundai ce vor fi distribuite în rețeaua Flamingo sunt monitoare CRT, monitoare LCD cu diagonale cuprinse între 17' și 19', televizoare LCD cu diagonale între 26' si 32' și televizoare PLASMA cu diagonale între 42' și 50'. Hyundai ImageQuest a pornit ca producător și distribuitor specializat de monitoare PC după desprinderea de Hynix Semiconductor (cunoscută anterior ca Hyundai Electronics Ind. Co. Ltd.) în 2000. Începând cu această dată, Hyundai Image Quest a devenit o companie de soluții de afișaj independentă cu patru filiale de vânzare externe.
În 2004, compania Hyundai ImageQuest a realizat vânzări de 500 milioane de dolari cu o singură gamă de produse de afișaj.





