.

Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu și președintele Autorității pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), Cătălin Marinescu, au semnat pe 4 august un nou protocol de colaborare în vederea asigurării și promovării concurenței în domeniile comunicațiilor electronice, comunicațiilor audiovizuale și serviciilor poștale.

Documentul stabilește modalitățile prin care cele două instituții își vor coordona eforturile pentru aplicarea unitară a legislației generale din domeniul concurenței, cât și a celei specifice pentru domeniul comunicațiilor, în vederea protejării drepturilor și intereselor utilizatorilor finali.

„Prin semnarea acestui nou protocol reconfirmăm colaborarea, de acum traditională, dintre Consiliul Concurenței și ANCOM. Alăturând expertiza ANCOM și experiența Consiliului Concurenței în investigarea unor cazuri, rezultatul va fi, cu siguranță, o piață a comunicațiilor unde concurența este reală, iar toți jucătorii respectă regulile, spre binele consumatorilor finali", a declarat domnul Bogdan Chirițoiu, Președintele Consiliului Concurenței.

„Am reînnoit acest protocol pentru a-l actualiza și intenționăm să-l aplicăm în continuare pentru că în temeiul versiunii sale mai vechi am colaborat intens cu Consiliul Concurenței. ANCOM a pus la dispoziția Consiliului informațiile necesare investigării unor posibile concentrări economice, înțelegeri anticoncurențiale sau abuzuri de putere dominantă de piață în care erau implicați furnizori de servicii de comunicații electronice sau servicii poștale, iar Consiliul și-a exprimat puncte de vedere pe marginea analizelor noastre de piață. S-au completat astfel expertiza specifică sectorului comunicațiilor, care este atributul ANCOM, și atribuțiile de sancționare a comportamentului neconcurențial, care revin Consiliului Concurenței," a detaliat Cătălin Marinescu, Președintele ANCOM.

Printre instrumentele care vor asigura implementarea acestui protocol pot fi menționate constituirea unor echipe mixte de experți, inițierea de acțiuni de cercetare a pieței, necesare ambelor instituții, sub forma unor studii sau analize pentru cunoașterea pieței sau mediatizarea pe scară largă a legislației, măsurilor și acțiunilor legate de mediul concurențial și funcționarea sectoarelor comunicațiilor electronice, comunicațiilor audiovizuale și serviciilor poștale.
 
Schimbul reciproc de informații va fi completat prin date culese în timpul unor întâlniri cu agenții economici care activează pe piețele de comunicații electronice și servicii poștale. Aceste întâlniri constituie o metodă eficace de identificare a problemelor cu care agenții economici se confruntă în legătură cu aplicarea reglementărilor din domeniu.
Echipele celor două instituții vor colabora în permanență, în vederea cunoașterii cât mai exacte a sectoarelor menționate, precum și a prevenirii și descurajării practicilor anticoncurențiale.

Consiliul Concurentei este autoritatea care are ca principale atribuții protejarea și stimularea concurenței pentru asigurarea unui mediu concurențial normal, în vederea promovării intereselor consumatorilor. Mai multe informații despre Consiliul Concurenței pe www.consiliulconcurentei.ro

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații este instituția care stabilește regulile pentru piața de comunicații din România și veghează la respectarea acestora. Pentru mai multe detalii despre activitatea ANCOM vizitați www.ancom.org.ro.