
PwC a fost distinsă de Facultatea de Business din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca cu premiul pentru contribuția la dezvoltarea antreprenoriatului în România, în cadrul Galei Premiilor Business 2012 organizată de prestigioasa școală de afaceri transilvăneană. „Antreprenoriatul și afacerile de familie trebuie privite diferit din cel puțin două considerente: în primul rând reprezintă un motor de regenerare economică și socială, iar, în al doilea rând, din punct de vedere al gestionării afacerii, ele trebuie privite ca o intersecție a trei cercuri de interese: afacerea, acționarii și familia. Primirea acestei distincții reprezintă o recunoaștere extraordinară a eforturilor constante ale PwC de a construi parteneriate puternice cu companiile antreprenoriale românești, investind în înțelegerea nevoilor acestora, în dezvoltarea unor relații pe termen lung și oferindu-le asistență pentru fiecare etapă de consolidare și dezvoltare", precizează Alexandru Medelean (foto), Director în cadrul PwC și Liderul Echipei de Servicii Integrate pentru Antreprenori. „Premierea noastră alături de companii foarte importante pe plan local așa cum sunt Rombat, Daw Benta Romania și Transavia, care sunt de altfel și clienții noștri, reprezintă o onoare în plus".
În timpul ceremoniei de premiere, Alexandru Medelean a prezentat concluziile ultimei ediții a studiului PwC – Family Business Survey, cel mai important instrument pentru determinarea problemelor cu care se confruntă afacerile de familie, studiu bazat pe răspunsurile a mai mult de 1600 de companii de familie din 35 de țări diferite.
Potrivit rezultatelor sondajului, 68% dintre cei chestionați s-au declarat îngrijorați de actualele condiții de piață, mult mai mult decât de întețirea competiției (26%) sau de politicile publice și eventualele noi inițiative de legislației fiscală (25%). În ceea ce privește problemele operaționale interne, respondenții au indicat dificultatea de a găsi forță de muncă specializată (38%), în vreme ce 30% au declarat că sunt îngrijorați pe problemele de lichiditate.
Sondajul a arătat că un sfert dintre companiile intervievate se așteaptă să-și schimbe acționariatul în următorii 5 ani. 53% dintre acestea doresc să transmită pachetul majoritar de acțiuni următoarei generații din familie, 21% intenționează să vândă acțiunile unei alte companii din domeniu, în vreme ce 20% ar urma să vândă acțiunile în favoarea unui fond de investiții.
Sondajul a indicat faptul că deși aproape o jumătate dintre companiile de familie nu au un plan general de succesiune privind acționarii și managementul, există totuși o preocupare pronunțată privind succesiunea în cazul pierderii subite a unui manager cheie sau acționar.
Potrivit sondajului, cele mai frecvente motive de disensiune între acționarii afacerilor de familie le reprezintă strategia viitoare a companiei, performanța individuală și implicarea membrilor de familie în managementul companiilor.
În afară de premiul acordat PwC România, Facultatea de Business a mai oferit următoarele premii:
- cea mai puternică companie din industria alimentară din Transilvania – SC Transavia SRL;
- cel mai de succes joint-venture al afacerilor de familie – SC Daw Benta Romania SRL;
- creativitate în domeniul eco-turismului – Daksa Eco – Equestrian Center;
- investiții străine în România – SC Fujikura Automotive SRL;
- investiții in domeniul hotelier – Hotel Grand Italia;
- excelență în inovarea de produse – SC Proplanta SRL;
- cea mai longevivă și competitivă companie din industria cosmetică – SC Farmec SA;
- competitivitate pe piețele externe – SC Rombat SA;
- premiul pentru întreaga activitate academică – prof. univ. dr. Ioan Aurel Giurgiu.
PwC România are o echipă și o abordare dedicată companiilor antreprenoriale. Specialiștii noștri au o înțelegere profundă a obiectivelor de afaceri ale antreprenorilor români. Peste 40% dintre clienții PwC România sunt companii antreprenoriale, iar acest segment a înregistrat cea mai mare creștere în ultimii ani.





