
Pe 6 martie 2014 a avut loc la Ministerul pentru Societatea Informațională o conferința de presă cu ocazia desfășurării procedurii de predare-primire a mandatului de ministru de la Dan Nica către noul ministru, Alexandru-Răzvan Cotovelea. "Proiectele lansate de domnul ministru Nica contribuie major la dezvoltarea sectorului IT în România, la modernizarea țării și la realizarea convergenței cu Uniunea Europeană. Avem de gând să le continuăm și să maximizăm potențialul TIC de a genera creștere sustenabilă, durabilă și inteligentă pentru o Românie pe deplin integrată în Uniunea Europeană" , precizeaza Alexandru-Răzvan Cotovelea (foto).
Cu această ocazie, Dan Nica a făcut un bilanț de final de mandat trecând în revistă proiectele și inițiativele lansate și implementate la nivelul MSI în timpul mandatului său, iar ministrul Răzvan Cotovelea a prezentat viziunea sa pentru dezvoltarea sectorului TIC în România. "La preluarea mandatului, mii de proiecte depuse de solicitanți de finanțare pentru proiecte de IT mucegăiau neatinse prin camerele ministerului. Am făcut eforturi imense pentru a evalua toate aceste proiecte din urmă si a putea semna contracte de finanțare. La preluarea mandatului erau semnate 494 de contracte de finanțare în valoare de peste 1.200 milioane lei, acum sunt semnate 1658 contracte de finanțare în valoare de peste 3.300 milioane lei. Gradul de contractare a crescut de la 42% la 106%", precizează Dan Nica.
Astfel, fostul ministru pentru Societatea Informațională, Dan Nica a menționat ca principale realizări din timpul mandatului său deblocarea activității Organismului Intermediar pentru Societatea Informațională (OIPSI), înființarea Comitetului Tehnico-Economic pentru Societatea Informațională, stoparea pierderilor la Poșta Română și relansarea profitabilității acesteia, inițierea procesului de privatizare a Poștei Române și de finalizare a privatizării Romtelecom, demararea proiectului pentru Sistemul Informatic Integrat de Emitere a Actelor de Stare Civilă, demararea Registrelor Agricole Electronice, lansarea și finalizarea cu succes a proiectului Dezvoltarea Interoperabilității bazelor de date destinate IMM-urilor și demararea proiectului Public Key Infrastructure (PKI), dezvoltarea portalului de achiziții publice SEAP.
Ministrul pentru Societatea Informațională, Răzvan Cotovelea, a mulțumit predecesorului său, subliniind că mandatul acestuia a fost unul de succes și că viziunea sa este una de continuitate.
Răzvan Cotovelea a fost validat de Parlament ca Ministru pentru Societatea Informațională în data de 4 martie 2014 și a depus jurământul în data de 5 martie. Domnul Dan Nica va candida la alegerile pentru Parlamentul European care se vor desfășura în Uniunea Europeană în perioada 22-25 mai 2014.





