.

Societatea Națională de Radiocomunicații (SNR) vrea să construiască o rețea de televiziune digitală (DVB-T2), în baza unei licențe de profil (MUX1), valoarea totală a investiției fiind calculată la peste 133 de milioane de lei, fără TVA, sumă care include și o parte din investițiile realizate în urma unor contracte derulate în perioada 2015 - 2016, precizează Profit.ro
 
Cu o durată de 18 luni, finanțarea proiectului va fi asigurată din surse proprii – 19,52 milioane de lei, cât și din surse atrase – 113,49 milioane de lei (24,49 milioane de euro), potrivit documentului de prezentare a investiției, obținut de Profit.ro. O parte din sursele atrase va fi asigurată printr-un credit de 9,8 milioane de euro pe care Banca Europeană de Investiții (BEI) îl va acorda Radiocom, contractul urmând să fie semnat la finele acestei luni, precizează Profit.ro.