.

Începând cu 1 iulie 2012, RCS & RDS va reduce tarifele pentru apelurile inițiate în roaming în statele Uniunii Europene, de la 0,20 euro/minut la numai 0,16 euro/minut (fără TVA). Tariful se află la jumătatea pragului maximal fixat de Comisia Europeană pentru apelurile inițiate în roaming începând cu această dată (0,29 euro/minut) și cu aproape 50% mai mic față de tarifele pentru apeluri inițiate în UE practicate de alte rețele mobile din România. Compania redusese deja, din luna martie a acestui an, tarifele pentru apeluri primite în roaming la 0,03 euro/minut, 0,05 euro/minut și 0,07 euro/minut. Ele pot ajunge pănă la 0,08 euro/minut, în funcție de destinația apelată și de tipul de abonament de voce contractat: 0,03 – 0,08 euro/minut (Austria, Franța, Suedia, Turcia și Cipru); 0,05 – 0,08 euro/minut ( Republica Cehă, Danemarca, Finlanda, Germania, Italia, Lituania, Letonia, Marea Britanie, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Slovenia, Spania, Ungaria) și 0,07 - 0,08 euro/minut (Belgia, Grecia, Irlanda, Italia, Malta, Luxemburg, Polonia, Republica Slovacă, Elveția, Bulgaria, Croația, Islanda, Macedonia). Tarifele nu includ TVA.

 

Pentru SMS trimis către Uniunea Europeană, tariful este de 0,05 euro/SMS.

Tot din această lună, compania va introduce și serviciul de date mobile în roaming, cu tarife accesibile, similar celorlalte servicii Digi.

 

Informații detaliate despre noile tarife sunt disponibile la 031.400.4414 – pentru București și la 03xx.400.414 – pentru restul țării (xx reprezintă prefixul județului de apelare) și în orice punct de prezență RCS & RDS. De la 1 iulie 2012, noile tarife sunt disponibile și pe www.rcs-rds.ro.