.

RCS & RDS a testat în premieră în țara noastră, tehnologia 100G. Testarea a fost finalizată în luna august a acestui an și a fost realizată în parteneriat cu 3 vendori: ECI Telecom - care a furnizat echipamentele DWDM - și Cisco și Juniper, care au asigurat routerele IP. Acest tip de testare 100G, cu echipamente furnizate de 3 vendori, este primul la nivel global. "Ne pregătim permanent rețeaua pentru viitor, așa cum am făcut și până acum. Un client RCS & RDS aflat în rețeaua în care am făcut testele, ar putea utiliza de pe-acum internetul pentru aplicații care ar fi disponibile abia peste 10 ani. Nu putem gândi de-acum aceste aplicații, dar știm câtă bandă ar consuma acestea.", precizează Silviu Georgescu, Technical Manager RCS & RDS.

 

RCS & RDS a realizat în premieră mondială testarea 100G cu echipamente IP/MPLS diferite la cele două capete destinații, în acest fel fiind realizată și testarea completă a interoperabilității a 3 tipuri de echipamente. Testele 100G realizate anterior de către alte companii, au fost făcute cu echipamente ale unui singur vendor (cel mult doi) și cu un singur tip de echipamente la capetele destinații.

 

Compania a realizat legătura 100G între orașele București și Oradea, pe o distanță de peste 700 km.

Un upgrade al rețelei companiei de la 10G la 100G ar crește capacitatea acesteia de 10 ori, ceea ce ar permite RCS & RDS să aducă, în aceeași rețea, un număr mult mai mare de clienți și, în același timp, să aloce clienților mai multă bandă pentru internet. De asemenea, dezvoltarea rețelei pe baza tehnologiei 100G va permite RCS & RDS să răspundă nevoilor viitoare în creștere ale clienților relativ la lărgimile de bandă. Această tehnologie avansată va permite infrastructurii companiei să suporte aplicații și servicii avansate, mari consumatoare de lărgime de bandă.

 

Întrucât compania a investit și investește permanent în infrastructură și în tehnologii de ultimă oră, upgrade-ul la 100G va putea fi făcut fără modificări majore ale infrastructurii existente.