.

 

Nokia este furnizorul rețelei UMTS a RCS & RDS. Apelurile se pot face deocamdată doar în rețea.

RCS & RDS a anunțat marți, 27 februarie, că a testat cu succes primele servicii de comunicații mobile 3G (voce și video).

"Rețeaua de comunicații mobile 3G de la RCS & RDS a fost astfel lansată, compania și-a îndeplinit prima etapă de testare a funcționalităților serviciilor 3G, urmând ca în următoarele luni să extindă rețeaua în mai multe localități din țară", precizează compania într-un comunicat.

Serviciile de comunicații mobile de la RCS & RDS sunt oferite sub numele 'Digi.Tel', iar comunicarea se poate realiza în primă fază numai în interiorul rețelei de telefonie mobilă 3G '“ Digi.Tel. În viitorul apropiat, abonații vor putea să apeleze și restul rețelelor fixe și mobile, în acestă perioadă fiind în curs de agreare procesele de interconectare cu ceilalți operatori de telefonie fixă și mobilă.

Pentru asigurarea unui standard tehnologic ridicat, RCS & RDS a început realizarea la nivel național a unei rețele de tip UMTS, având ca furnizor de soluție integrată compania Nokia.

Prin lansarea serviciilor de telefonie mobilă Digi.Tel, compania RCS & RDS va fi primul operator care pune la dispoziția clienților săi întreaga gamă de servicii de telecomunicații: telefonie mobilă, telefonie fixă, Internet și date, televiziune.