.

Operatorul telecom RCS&RDS a realizat, joi, alături de Ericsson, unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții de comunicații, o prezentare introductivă referitoare la capabilitățile tehnologiei 5G, precum și funcționalitățile care asigură puntea între 4G și 5G, precizează Profit.ro
 
“Astăzi am făcut împreună un prim pas către conectarea la tehnologia 5G. Rețeaua Digi Mobil este pregătită pentru evoluția către 5G, iar aceasta le va permite utilizatorilor Digi Mobil, companii, instituții de stat, dar și utilizatori rezidențiali, să se conecteze la obiectele care ne înconjoară, în ceea ce va însemna Internet of Thing (IoT) și societatea interconectată, indiferent de distanțele care ne separă, la o scară fără precedent, schimbând modul în care interpretăm și modelăm lumea. Noile echipamente din rețeaua noastră sunt deja la nivelul tehnologiei viitoare 5G, permițându-ne în viitor să le oferim utilizatorilor Digi Mobil o experiență îmbunătățită, cu functionalități 5G: viteza de acces mărită, latență redusă, IoT. Nu în ultimul rând, oferta de internet nelimitat pentru clienții pe bază de abonament ai Digi Mobil este esențială pentru o dezvoltarea economiei și lumii digitale din România”, a declarat Valentin Popoviciu (foto), vicepreședinte RCS&RDS, citat de Profit.ro.