.

București, 14 septembrie 2006 '“ Compania RCS & RDS va reduce tarifele către operatorii de telefonie mobilă, începând cu data de 1 octombrie 2006. Această acțiune se fundamentează pe decizia ANRC, din 10 iulie 2006, aplicabilă de la 1 septembrie 2006.

RCS & RDS este primul operator de telefonie fixă care operează reduceri la tarifele apelurilor către mobil, reduceri de 14%,  față de tarifele practicate până acum.

Astfel, pentru utilizatorii persoane fizice, tarifele RDS.Tel către rețelele de telefonie mobilă vor deveni cele mai competitive. Abonații RDS.Tel vor beneficia de același tarif către rețelele mobile indiferent de ora apelului și de abonamentul ales. 

'Prin această decizie de reducere a tarifelor către rețelele de telefonie mobilă, RDS.Tel intenționează să comunice tarifele sale avantajoase, dorind să ofere clientului posibilitatea de a vorbi la telefon cât mai mult și la cele mai avantajoase prețuri. De asemenea, încercăm să-i ajutăm pe abonații noștri să depășească bariera psihologică de a-și suna prietenii, cunoștințele de pe fix pe mobil,' a declarat Mihaela Dumitrescu, Brand Manager RDS.Tel.
 
Pentru clienții persoane fizice, apelurile către rețelele mobile '“ Orange, Vodafone și Zapp vor fi taxate cu numai 0,09 euro/minut, iar pentru Cosmote cu 0,105 euro/minut. Reducerile se aplică și pentru clienții companii, pentru care tarifele pornesc de la doar 0,08 euro/minut către Orange, Vodafone și Zapp, iar către Cosmote tariful va fi de 0,10 euro/minut.
 
Cu peste 550.000 de abonați la sfărșitul lunii iulie, RDS.Tel este serviciul de telefonie fixă care practică cel mai mic tarif în rețea '“ 1 eurocent/minut, indiferent de localitate și de ora apelului, și aduce mai multe beneficii abonaților săi: reduceri ale facturii telefonice lunare de până la 50% față de oferta operatorului public, până la 4400 de minute gratuite lunare incluse în abonament, 6 servicii suplimentare gratuite indiferent de abonament, taxare la 10 secunde chiar din primul minut.