
Începând cu 1 iunie 2012, de la ora 18.30, Dolce Sport, televiziunea de sport a Romtelecom, își întâmpină galeria de fani cu un nou vizual, care se asortează cu marile competiții ale verii pe care le difuzează, campionatul Euro 2012 și Jocurile Olimpice de la Londra. Cu această ocazie, toți abonații Dolce vor putea urmări gratuit în perioada 1 iunie-1 iulie 2012 canalul Dolce Sport, indiferent de tipul de pachet ales pentru serviciul de televiziune. „Noua identitate vizuală a postului este o consecință firească a dezvoltării accelerate a posturilor Dolce Sport în cei aproape doi ani de la lansare, iar brandul trebuie să reflecte evoluția acestei realități. Noul brand este mai dinamic, mai expresiv, mai puternic și mult mai aproape de identitatea brandului Romtelecom și a sub-brandurilor sale. Brandul Dolce Sport este deja cunoscut de circa 80% dintre români și a reușit să adauge o notă de divertisment seriozității și competenței cu care este asociat brandul Romtelecom", precizează Ovidiu Ghiman, Director Executiv Strategie si Comercial Rezidential, Romtelecom.
Sigla, grafica și imaginea Dolce Sport au un font nou și modern, care să se potrivească vizual cu fontul folosit în sub-brandurile Romtelecom, iar simbolul grafic a fost dezvoltat în format 3D. Pachetul grafic este foarte dinamic și aliniat la cele mai înalte standarde din domeniu. Aici puteți viziona unul dintre noile promo-uri ale postului, care integrează noul vizual.
La rândul său, Vlad Enachescu, Director General Dolce Sport, spune că „am ales acest moment pentru a face schimbarea de brand pentru ca urmează o vară fierbinte pe Dolce Sport, cu multe competiții de anvergură, precum Euro 2012 și Jocurile Olimpice, care vor fi transmise în direct. Suntem, de altfel, singura televiziune care difuzează cele mai tari competiții sportive ale anului, pe lângă transmisiunile deja consacrate."
Pentru că își dorește ca atmosfera de pe teren să fie trăită de toți clienții Dolce, existenți sau noi, Romtelecom dă liber la vizionarea Dolce Sport 1, difuzând gratuit, în perioada 1 iunie-1 iulie 2012, acest canal pentru toții clienții săi de televiziune. Indiferent de tipul de pachet, pentru clienții serviciului de televiziune prin satelit și pentru cei IPTV canalul va fi disponibil pe poziția 101.





