.

Pe 8 octombrie a avut loc prima conferință desfășurată în cadrul proiectului „Îmbunătățirea normelor, procedurilor și mecanismelor necesare Ministerului Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională în vederea continuării dezvoltării sectorului de comerț electronic”- (ECOM).  Întrevederea a reunit la aceeași masă reprezentanți ai instituțiilor publice cu atribuții în domeniul comerțului electronic, reprezentanți ai mediului academic și reprezentanți ai mediul privat, în cadrul acestei întâlniri fiind prezentate tendințele și provocările resimțite la nivelul Uniunii Europene, în acest sector. 
 
„În ultimii ani observăm o creștere a activității economice în mediul online, motiv pentru care se impune reglementarea atentă a acestui domeniu de activitate. Concret, prin implementarea proiectului ECOM, realizat de Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, ne dorim ca interacțiunea dintre cetățean și furnizorii de bunuri și servicii, realizată prin intermediul internetului, să se desfășoare în condiții de siguranță. De exemplu, ne dorim ca în momentul în care un cetățean comanda pe internet un telefon mobil, să fie sigur că va primi ceea ce a solicitat. Mai mult, pe lângă elementele ce țin de combaterea fraudei și asigurarea securității  tranzacțiilor financiare, ne preocupă și apărarea intereselor consumatorului final, ca de exemplu dreptul de a returna un produs necorespunzător descrierii într-un interval de timp bine definit”, precizează Petru Bogdan Cojocaru (foto), ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale. 
 
Scopul proiectului vizează stimularea dezvoltării eficiente și sigure a sistemului de comerţ electronic prin îmbunătățirea capacitații administrative a Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale responsabil cu coordonarea și îndeplinirea liniilor strategice de dezvoltare a comerțului electronic, prevăzute în Strategia Națională privind Agenda Digitală pentru România 2020.
 
Obiectivele specifice sunt:
 
A) Creșterea calității reglementărilor în domeniul comerțului electronic prin realizarea unei analize pertinente a cadrului normativ existent și formularea unor propuneri de îmbunătățire a acestuia.
 
B) Îmbunătățirea mecanismelor de coordonare și colaborare ale Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale în vederea implementării eficiente și eficace a liniilor de acțiune în domeniul comerțului electronic, prevăzute în Strategia Națională privind Agenda Digitală pentru România 2020.
 
Reamintim că în data de 4 aprilie 2016 a fost semnat contractul de finanțare, încheiat între Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, desemnat ca Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Capacitate Administrativă, în vederea implementării proiectului. 
 
Mai mult, în data de 6 martie 2018, a fost încheiat contractul care are ca obiect prestarea de servicii de consultanță studii, analize, evaluări și formare în domeniul comerțului electronic, între Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale și Asocierea formată din Deloitte Consultanță srl (Lider de asociere) și Deloitte Audit srl (Asociat), în valoare de 2.020.719,82 lei fără TVA, acesta având o durată de 11 luni.
 
Valoarea totală a proiectului este de 3.773.199  lei, dintre care 3.168.878,46 lei contribuție UE  și  604.320,75 lei contribuție de la bugetul de stat.