.

Grupul Reglementatorilor Europeni în comunicații susține că planurile de diminuare a tarifelor cu amănuntul la roaming cu până la 40% ar putea avea 'consecințe neașteptate', relatează Dow Jones Newswires.

Grupul de reglementatori europeni format din cei 25 de reglementatori naționali din UE au arătat că planurile Comisiei de a reduce cota de retail cu până la 40% ar putea avea 'consecințe neașteptate'. Grupul a declarat că preferă reglementarea taxelor de gros pe care și le aplică operatorii unii altora pentru transmiterea apelurilor internaționale. 'Împărtășim aceeași dorință ca și Comisia, în sensul în care vrem să vedem prețurile continuând să scadă. Totuși, credem în continuare că acest lucru poate fi realizat cel mai bine pe baza reglementării prețurilor wholesale, lăsând-o în rezervă pe cea a prețurilor de retail', susține Kip Meek, președintele grupului de reglementare.

Atitudinea reglementatorilor reprezintă o răsturnare de poziție și o dovadă în plus a opoziției crescânde față de planurile radicale ale Comisiei. Ea urmează scepticismului exprimat de parlamentarii europeni și recentei reduceri a tarifelor de roaming anunțată de Grupul Vodafone și Deutsche Telekom.
Când comisarul  european pentru informații și comunicații, Viviane Reding, a anunțat în aprilie planurile de reducere cu 40% a taxelor adăugate apelurilor către și din străinătate, reglementatorul șef Meek a stat de partea ei. Deși rolul reglementatorului este doar consultativ, oficialii lui Reding au declarat că prezența lui Meek a demonstrat sprijinul guvernelor care trebuiau să aprobe măsura înainte ca aceasta să intre în aplicare. Conform Comisiei, operatorii obțin rate de profit de până la 100% la taxele de roaming.

Inițiativa privind prețurile apelurilor în roaming reprezintă unul din cele mai agresive puncte ale legislației propus de Comisie.
Operatorii telecom au mobilizat un efort de lobby masiv. Asociația GSM, ce reprezintă peste 690 de operatori de telefonie mobilă a comandat un studiu biroului din Londra al firmei de consultanță CRA International Inc. (CRAI) care să examineze impactul acestei măsuri.
Conform propunerii comisiei, companiilor li se va cere să taxeze cu același tarif apelurile internaționale ca și apelurile naționale. Consultanții de la CRA au declarat că o asemenea mișcare ar putea lăsa operatorii să ofere servicii de roaming sub costuri sau i-ar forța să crească tarifele naționale. Călătorii frecvenți ar fi încurajați să își ia 2 abonamente - unul cu noile tarife mai mari naționale care le permite să vorbească în roaming și unul cu tarife ca cele actuale care nu le permite roamingul, a mai anticipat CRA.

Reglementatorii sunt de părere, de asemenea, că egalizarea tarifelor internaționale cu cele naționale nu va fi o măsură eficientă pentru a obține reduceri semnificative în prețurile de retail. Astfel, reglementatorii au recomandat Comisiei să impună un plafon unic la nivel european pentru taxele de roaming wholesale. Ar fi vorba, așadar, de un tarif de 0,30 euro față de media actuală de 0,75 euro.

În efortul de a stăvili intervenția drastică a Comisiei Europene, operatorii au început să reducă în mod voluntar tarifele. Astfel, Vodafone a anunțat pe 8 mai că își va reducele tarifele de roaming cu 40% până în aprilie 2007, la cca. 0,55 euro de la 0,90 euro pe minut plătiți în medie acum.
T-Mobile al lui Deutsche Telekom a anunțat și el un tarif de 0,55 GBP pentru clienții săi din Marea Britanie. Vodafone a mai spus că va reduce tarifele de gros la aproape jumătate, la maximum 0,45 euro/min (cu condiția reciprocității), de la o medie actuală de cca. 0,70 euro/minut - deși și acest tarif rămâne semnificativ mai mare decât își doresc reglementatorii.
Operatorii speră că aceste mișcări voluntare o vor convinge pe comisionara Reding să renunțe la planurile sale.