.

Cei cinci administratori numiți de Ministerul Comunicațiilor în CA al companiei Poșta Română vor demisiona, după plecarea ministrului de resort, Răzvan Mustea, și instalarea noului Guvern.

"În spiritul decenței care a caracterizat acest cabinet, toți membrii CA numiți provizoriu își vor da demisia odată cu plecarea mea", a declarat Mustea în ultima sa conferință de presă unde și-a prezentat bilanțul la conducerea instituției. În luna aprilie au fost înlocuiți cinci membri CA ai companiei, care aveau ca obiective asigurarea provizoratului până la numirea unui management corporatist, controlul procesului de achiziții publice, reanalizarea investițiilor și bugetului de venituri și cheltuieli al companiei, a precizat oficialul, citat de Mediafax. În prezent, la Poșta Română este în derulare procedura de selectare a consultantului pentru procesul de privatizare. MCSI deține pachetul majoritar de acțiuni la Poșta Română, iar Fondul Proprietatea deține 25% din capital. Ministrul pretinde că pleacă de la conducerea ministerului cu conștiința împăcată și regretă că nu a putut finaliza anumite proiecte.

"În Ministerul Cominicațiilor toată echipa de consilieri își va încheia mandatul în momentul în care eu voi pleca, respectiv momentul în care noul ministru va fi investit prin votul Parlamentului", susține Mustea. Pentru funcția de ministru al Comunicațiilor în Guvernul Ponta a fost desemnat vicepreședintele PSD, Dan Nica, care a mai deținut acest portofoliu, în perioada 2000-2004, în Guvernul Năstase. Întrebat de jurnaliști ce părere are despre viitorul ministru, Mustea a răspuns că i se pare "decent" ca mai întâi să vadă programul de guvernare al noului Guvern și cum se va comporta noul Guvern.

Mustea crede că membrii guvernului Ungureanu, provizoriu și cu prerogative limitate, trebuie să-și facă datoria până la investirea noului executiv.