.

Calificativele pe termen lung acordate France Telecom și Orange au fost retrogradate de la Baa1 la Baa3. De asemenea, Moody'™s a retrogradat ratingul pe termen scurt al France Telecom de la Prime-2 la Prime-3. Retrogradarea reflectă neîncrederea agenției în posibilitatea celor două companii de a genera suficiente lichidități pentru a reduce nivelul ridicat al datoriilor. După estimările Moody'™s, datoria netă a France Telecom ar putea ajunge la 70-75 miliarde euro la sfârșitul anului. De asemenea, capacitatea operatorului francez de a-și reduce datoria într-un termen relativ scurt devine din ce în ce mai redusă, din cauza căderii înregistrate la bursă de acțiunile sale. Acționarul majoritar al Orange a ajuns în această situație pe fondul unei politici de achiziții furibunde de pe piața mondială de telecomunicații. Președintele-director general de la France Telecom, Michel Bon, a decis achiziționarea unor operatori de telefonie supraevaluați, a căror valoare actuală este egală cu zero sau cu mult sub prețul de achiziție. Rezultatul: pierderi de peste 10 miliarde euro. Achiziția operatorului britanic de telefonie mobilă Orange în august 2000 a fost singura mișcare înțeleaptă a France Telecom. Analiștii au, însă, o rezervă și față de această tranzacție: dacă ar fi avut loc cu 1 an mai devreme, France Telecom ar fi obținut un preț de cumpărare cu 18 miliarde USD mai mic, adică circa 25 miliarde USD, față de 43 miliarde USD. În orice caz, după ce a creat o stare generală de confuzie pe piața financiară de la Paris printr-o serie de declarații contradictorii, guvernul francez s-a hotărât să adopte o singură poziție în ceea ce privește soarta France Telecom: nu este vorba de renaționalizare.
Este puțin probabil ca retrogradarea firmei-mamă să afecteze Orange România, dat fiind că tot capitalul social a fost vărsat în conturile Orange România. 'žDepunctarea creditelor France Telecom și Orange de către agențiile de rating Moody'™s și Standard&Poor'™s nu afectează cu nimic Orange România, ținând cont de poziția extrem de puternică, din punct de vedere financiar și comercial, a companiei: 1,75 milioane abonați, o cifră de afaceri de 401 milioane USD, investiții de 630 milioane USD - estimate până la sfârșitul anului 2002', a declarat Bernard Moscheni, director general Orange România. 'žOrange România este, însă, una dintre cele mai profitabile filiale ale grupului Orange și presupunem că acest rating este temporar, fiind cauzat și de întârzierea deciziei privind preluarea companiei germane de telefonie mobilă MobilCom și încorporarea ulterioară a creditelor acesteia', arată un comunicat Orange România. În cazul în care compania românească ar intenționa, însă, după liberalizarea pieței, să se lanseze pe piața telefoniei fixe internaționale, ea ar avea nevoie de noi credite bancare, deci de garanții, improbabile, ale France Telecom. Deocamdată, 'žOrange România nu intenționează să contracteze alte împrumuturi, iar compania generează din plin cash flow pentru activitățile curente, de investiții, de cercetare și dezvoltare de noi produse și servicii', a mai spus Bernard Moscheni. Orange intenționează, totuși, să ofere servicii de telefonie fixă internațională după liberalizare. 'žÎn acest sens dezvoltăm o rețea de fibră optică ce va fi gata la sfârșitul anului 2002, pentru a putea asigura apeluri internaționale la prețuri mult mai accesibile față de cele actuale', a declarat Bernard Moscheni într-un interviu din revista Capital din 4 iulie. La ora actuală, creditele companiei sunt de circa 128 milioane USD, după rambursarea în cursul lunii iunie a 40 milioane USD către Banca Mondială, prin intermediul International Finance Corporation.