
Cea de-a patra ediție a Moldova ICT Summit 2013 a avut loc la Chișinău în perioada 16-17 aprilie. În cadrul evenimentului din acest an au fost prezentate rezultatele și eforturilor depuse de Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor în colaborarea cu alte instituții ale guvernului la elaborarea Strategiei „Moldova Digitală 2020". Strategia trasează parcursul și stabilește planul de acțiuni pe care Moldova ar trebui să le intreprindă în trei direcții principale: infrastructura, calitatea și accesul la conținutul digital și serviciile electronice, precum și consolidarea potențialului de utilizare a beneficiilor TIC. Strategia a fost prezentată de Ministrul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, Pavel Filip (foto), în cadrul sesiunii ministeriale la care au mai participat prim-ministrul Republicii Moldova Vlad Filat, Secretarul General al Uniunii Internașionale a Telecomunicașiilor(UIT) Dr. Hamadoun Touré, reprezentanți ai misiunilor diplomatice, organizațiilor internaționale, ale unor instituții ale guvernului, ai mediului de afaceri IT și societății civile.
Toure a precizat: „Moldova trebuie sa-si propuna un sir de sarcini ambitioase pe care sa le realizeze. Moldova detine toate componentele necesare pentru realizarea in practica a planurilor ambitioase expuse in documentul Strategiei „Moldova Digitala 2020". Insa componenta de baza pe care tara o are, este potențialul uman. Aveti o populatie tanara si un sistem al educatiei bine dezvoltat. Acum este important sa fie asigurata o implicare activa a sectorului privat in educatie, iar colaborarea dintre guvern, sectorul privat si cercurile academice sa devina una eficienta. Recent am lansat o idee noua pe care as vrea sa o vad implementata in orice tara din lume. Aceasta idee suna in felul urmator: 20 si 20 pana in 2020, adica 20 de Mb/s sa fie viteza internetului care sa coste mai putin de 20 USD si toate acestea sa le obtinem pana in anul 2020. Pe perioada aflarii mele in Moldova voi avea grija ca aceasta viziune sa fie inclusa in strategia nationala a tarii."





