.

Euroweb Romania anunță rezultatele financiare înregistrate la finalul primului semestru al anului 2009. Cifra de afaceri a companiei pentru primele 6 luni ale anului se ridică la 22.300.000 de lei, în creștere cu 4,5% față de rezultatele înregistrate pentru semestrul I din 2008. În ceea ce privește EBITDA, principalul indicator urmărit de Euroweb, rezultatele înregistrate indică o creștere cu 22% față de S1 2008, până la valoarea de 5.400.00 de lei.

„Rezultatele obținute coincid cu planificarea făcută încă de la finalul anului trecut, când  estimam  creștere pentru anul în curs", declară Denisa Popescu, Directorul Financiar al companiei Euroweb Romania."Iată că ni se confirmă prognosticul, un motiv în plus pentru a urmări același obiectiv ambițios și în a doua parte a anului".
În ceea ce privește evoluția indicatorilor financiari în prima parte a anului, previziunile companiei s-au adeverit și de această dată, cifrele înregistrate indicând o încetinire a ritmului de creștere în al doilea trimestru al anului.

„Dacă după primele trei luni înregistram o creștere de 10% a cifrei de afaceri, perioada imediat următoare s-a dovedit a fi, conform estimărilor, mai dificilă pentru întreg mediul de afaceri, fapt care se reflectă și în rezultatele obținute. Avansul din primul trimestru a atenuat scăderea ritmului de creștere din perioada imediat următoare, astfel încât rezultatele la jumătatea anului se încadrează perfect în limitele bugetate", adaugă Denisa Popescu.  

Evoluția indicatorului EBITDA, în creștere cu 22% față de valorile înregistrate la jumătatea anului trecut, este pusă de către reprezentanții companiei pe seama implementării cu succes, încă din cursul anului 2008, a unui sistem intern de eficientizare a costurilor, bazat pe transparență și vizibilitate. „Eficientizarea costurilor nu este sinonimă cu tăierea acestora.

 Noi am reușit să eficientizăm costurile prin implementarea unui sistem informatic care oferă vizibilitate maximă și de asemenea prin încurajarea publicului nostru intern - angajații – de a contribui la atingerea obiectivului companiei de creștere a EBITDA", mai declară Denisa Popescu.
Euroweb a încheiat anul 2008 cu o cifră de afaceri de 44.500.00 de lei și EBITDA de 9.400.000 lei, obiectivul declarat pentru finalul lui 2009 fiind creșterea cu 10%.

Despre Euroweb Romania S.A.
Euroweb Romania este unul dintre jucătorii importanți ai pieței de telecomunicații din România. Începând cu anul 2005, acționarul principal al Euroweb Romania S.A. este Invitel International. Grupul Invitel International deține cea mai mare infrastructură alternativă proprie din Sud-Estul Europei și reunește brand-urile Invitel, Memorex AG și Euroweb. Invitel International este cotat la bursa americană - American Stock Exchange.

Deschizător de drumuri în industria telecomunicațiilor din România, Euroweb Romania este membru fondator al A.N.I.S.P. (Asociația Națională a Internet Service Provider-ilor) și inițiator al proiectului RoNIX (Romanian Network for Internet eXchange).

Compania și-a focalizat activitatea pe furnizarea de soluții de comunicații IP și Internet destinate segmentului de afaceri, precum și pe integrarea strategică a serviciilor complementare acestora, ca de exemplu VoIP și video-telefonie.

Euroweb Romania deține certificările ISO 9001 și ISO 14001 pentru managementul sistemelor de calitate și mediu.