
Logicom IT anunță o creștere cu 12% a cifrei de afaceri, până la 7 milioane de euro, cifră înregistrată la finele anului 2012. "În 2012 Logicom IT și-a consolidat poziția de leader pe piața de distribuție de Cisco și am adăugat branduri noi în portofoliu, precum Microsoft, atât partea de OEM și Retail, cât și licențierea de volum, APC și Jabra. ÈŠn plus, am căpătat vizibilitate în zona de componente de calculator oferind branduri ca Intel, Kingston și MSI. Focusul mai mare pe vânzări și creșterea resurselor până la dublarea forței de vânzări au condus la o creștere cu 18% a numărului de clienți față de 2011. Trendul ascendent se confirmă și în acest prim semestru din 2013 în care am înregistrat deja o creștere cu peste 20% a numărului de clienți față de primul semestru al 2012. Creșterea cifrei de afaceri este, de asemenea, evidentă in primul semestru al lui 2013 și suntem foarte optimiști că vom reuși să susținem această tendință până la finalul acestui an", precizează Ciprian Pîrv (foto), Director General Logicom IT Distribuție.Creșterea de două cifre a volumului de afaceri, este o performanță înregistrată de companie pentru prima dată de la deschiderea operațiunilor în România, în anul 2007.
Logicom IT Distribuție este un membru al grupului de companii Logicom Public, listat pe piața principală a Bursei de Valori din Cipru. Pentru grupul internațional Logicom, rezultatele auditate pentru 2012 indică un bilanț foarte solid și lichid, având active totale în valoare de 210 milioane EUR, lichiditățile disponibile fiind situate la 32 milioane EUR, iar capitaluri proprii la 55 millioane EUR. Cifra de afaceri la finele lui 2012 s-a situat la un nivel similar celui înregistrat în 2011, respectiv 459 milioane EUR, în timp ce profitul din operațiuni a indicat o creștere de 32% comparativ cu 2011, de până la €9.575K. Profitul după taxe, înainte de cheltuielile extraordinare, a crescut până la 42% comparativ cu 2011 și s-au inregistrat 4.96 milioane euro, iar după cheltuielile extraordinare a scăzut cu 12% la valoarea de 2.96 milioane EUR.
ÈŠn 2012, Logicom Grecia, subsidiară a Grupului Logicom, cu o cifră de afaceri anuală de 80 de milioane de euro, a preîntâmpinat evoluția descendentă, generalizată, din țară, prin măsuri proactive de eficientizare a operațiunii, ce au condus la obținerea unui profit record la finalul lui 2012. Drept urmare, Logicom Grecia este în momentul de fata, cel de-al doilea distribuitor de tehnologie din Grecia, din punct de vedere al profitabilității si al cifrei de afaceri.
Strategia Logicom IT, in linie cu cea a grupului, este concentrată pe creșterea portofoliului companiei cu branduri noi cu valoare adăugată mare și oferte competitive în zona de data center și cloud. Pentru susținerea acestor initiative, Logicom IT investește în zona resurselor de vânzare prefesioniste și în dezvoltarea distribuției regionale, poziționându-se în continuare ca trusted adviser pentru clienții săi și partener strategic și susținător al creșterii companiilor partenere.
Despre Logicom
Logicom IT Distribuție este un membru al grupului de companii Logicom Public, listat pe piața principală a Bursei de Valori din Cipru și membru al indexului FTSE/CySE20. Activitățile Grupului includ distribuția de produse IT, furnizarea de soluții informatice integrate, rețele de telecomunicații, soluții pentru afaceri și realizarea de proiecte mari de infrastructura. Logicom este prezent în 17 țări, are peste 580 de angajați și deservește mai mult de 8.000 de clienți în 20 de state din Europa, Orientul Mijlociu, zonă Golfului, Africa de Nord și Asia. www.logicom.com.ro





