.

În cadrul roadshow-ului Huawei prezent pentru al treilea an la București, între 5-7 mai, compania Huawei a demonstrat cele mai noi soluții și inovații care deservesc convergența IT și Telecom, două segmente care deja se contopesc. Așadar, în truck-ul Huawei, care a fost expus în toate marile capitale din Europa, s-au prezentat soluții atât pentru rețele mobile, ultra mobile broadband, rețele fixe, broadband fix-mobil, dar și soluții de convergență în cloud. În ediția multimedia a revistei noastre, precum și pe website-ul www.comunic.ro și pe canalul video online TelecomTV Romania - www.youtube.com/ivaciu puteți accesa și cele 9 materiale video realizate în truck-ul Huawei despre noutățile tehnologice, dar și despre noua strategie a companiei, pe care ne-a detaliat-o Vlad DOICARU - Director Divizia Enterprise Huawei România.

"Ca și inovație, tehnologiile pe care le prezentăm vizează segmentul 4G, tehnologie care a început deja să fie implementată în România pe toate nivelele de rețea, de la rețele de tip femto cells, micro cells, small cells până la rețelele clasice 4G, urmând să se continue cu LTE advanced. De asemenea, pe rețeaua pentru tehnologiile fixe avem soluții care se axează pe fibră optică, dar și pe cupru, tehnologii de tip Fiber to the Premise, Fiber to the Home, Fiber to the Node, respectiv GPON. Operatorii cu care lucrăm în România au făcut deja astfel de implementări și doresc să evolueze la următoarele standarde, respectiv GPON 10G. Totodată, avem și tehnologii de backhauling radio, de transport și radio linkuri, atât în benzi radio e-band, dar și în benzi nelicențiate, o generație nouă care poate să asigure soluții de până la 4Gbs pe transmisie radio. Pentru rețeaua fixă de cupru, prin tehnologia VDSL, care este implementată în România, se poate migra la etapa GPON. Cred că operatorilor din România o să le placă soluțiile Huawei și o să le implementeze chiar pionieri în grupurile din care provin", ne-a declarat Vlad Doicaru, Director Divizia Enterprise Huawei România.

Click pe poza pentru a putea răsfoi ediția specială dedicată Huawei

Cea mai spectaculoasă zonă din truck-ul Huawei de anul acesta vizează sinergia dintre punctul de agregare între tipurile de rețele, fie că sunt fixe sau mobile, prin aplicații, cloud computing, construcția de data centere și platforma pe care se pot face astfel de aplicații. Un exemplu în acest sens este proiectul din Spania unde s-a implementat o soluție cloud, inclusiv pentru servicii mobile cu valoare adăugată și pentru tehnologiile tradiționale precum SMS, MMS, așa încât toate componentele din tradiționalul 2G se pot muta acum în cloud.

Spre ce evoluează Huawei

Dacă tradițional, Huawei a fost un furnizor de rețele de comunicații către grupurile mari de operatori, tranziția la noile tehnologii, la data centere, care reprezintă fundația pe care se poate construi o soluție cloud, a determinat Huawei să adopte o strategie la nivel global prin care să îmbine partea de Comunicații cu cea IT. Astfel, compania promovează concepte noi, inclusiv la nivel de industrie, precum Software Defined Network (SDN) sau virtualizarea, care coboară din zona tradițională de cloud în zona rețelei. "Huawei este atât un lider pe partea de rețelistică, cât și un challenger și un inovator în zona de IT iar împreună, trecând de la tehnologii IP la tehnologii cloud poate implementa soluții complete end to end care să rezolve multe din problemele actuale ale operatorilor", a punctat Vlad Doicaru.

Cum arată piața românească în zona de cloud?

Oficialul Huawei România este de părere că s-a dezvoltat mai mult zona de cloud privat, cloud-ul public rămânând mai în urmă. Totodată crede că s-a dezvoltat mult infrastructura de data centere, dar în momentul de față serviciile oferite țin mai mult de zona de service, adică se pune la dispoziție un data center, un spațiu unde se pot coloca echipamentele, și mai puțin la nivel de aplicații. Dacă ne uităm la companii precum Amazon, Facebook și Google, este evident că trendul e în această zonă. "Cred că e un moment de pregătire la nivel psihologic, dar și la nivel de strategie și concepte pentru a putea lucra cu aceste instrumente de tip cloud, dar rămân încă multe întrebări deschise care trebuie abordate din punct de vedere juridic", concluzionează reprezentantul Huawei România.

Noi proiecte de cercetare la Centrul Huawei din România

Centrul de servicii globale se axează momentan pe extinderea la nivel front și back office, urmând să se dezvolte inclusiv componenta de cercetare – dezvoltare, mai ales partea de integrare și operabilitate între sisteme. Huawei are parteneriate la nivel de industrie pe zona de interoperabilitate și cel mai recent exemplu în acest sens este proiectul pe care l-a dezvoltat împreună cu Siemens în Croația, respectiv un laborator în care Huawei a furnizat echipamentele, pe care Siemens le-a implementat și le va folosi în diferite rețele pentru integrare. "De asemenea, avem parteneriatele cu operatorii mobili, iar în skill centerele noastre dezvoltăm soluții speciale pentru nevoile lor și cred că și centrul din România va prelua astfel de capabilități, chiar dacă momentan principala noastră atenție este îndreptată către zona de servicii globale. Prin centrul de la București deservim mai mult de 10 operatori la nivel european și vor urma și alții, avantajul fiind că toate contractele, indiferent că sunt câștigate în Estul sau Centrul Europei vor fi derulate în România, cu specialiști români", a punctat Vlad Doicaru.

Evoluția 3G - 4G - 5G

4G sună bine din punct de vedere al strategiilor de marketing, este de părere oficialul Huawei România, iar tehnologia este deja matură, având o rată de adopție foarte mare la nivel global, chiar de 2 ori mai mare față de rata de adopție a 3G, atât din punct de vedere al terminalelor, cât și al implementărilor comerciale.

5G este într-un stadiu incipient, la nivel de industrie fiind anunțat un punct de reper în jurul anului 2020. E bine că există o dinamică în jur, dar aceste tehnologii trebuie monetizate, iar până la urmă tot capacitatea utilizatorului final de a digera și de a se adapta noilor tehnologii e cea care va dicta evoluția pieței. Ținând cont că este o competiție destul de mare între tehnologiile de fibră fixă vs. cele mobile, în România, toate vor contribui la adoptarea 4G, după care vom vedea dacă 5G va fi în stare să concureze cu tehnologiile fixe și cu rata de penetrare, în special.