.

Foto: Zsolt NAGY (stânga), Ministrul MCTI - 'Omul anului 2005' la Gala COMUNIC@ȚII Mobile, alături de George COPOS, vicepremier, Guvernul României și de Ion VACIU, directorul revistei "COMUNIC@ȚII Mobile"

Piața IT&C din România are o rată de creștere de 21%, fiind una din cele mai ridicate din regiunea Europei Centrale și de Est. Conform EITO 2005, valoarea pieței IT&C din România a evoluat astfel (în milioane euro):

2002: 2.672
2003: 3.025
2004: 3.637
2005: 4.153
2006E: 4.697

Pe piața telefoniei fixe au fost înregistrați, până în iunie 2005, 64 de operatori alternativi. Rata medie de creștere a valorii de piață a telefoniei fixe a fost de 15% anual, cu un număr de abonați de 4.350.807 în 2005.

Piața telefoniei mobile a înregistrat o rată de penetrare de aproape 53%, în timp ce valoarea de piață  are o medie de creștere anuală de 15%. Un moment important al anului 2005 l-a constituit relansarea pe piața telefoniei mobile din România a operatorului Cosmorom - Cosmote. Numărul abonaților la telefonia mobilă a fost de 11.379.214 în 2005.

În privința numărului de utilizatori Internet - procentele la utilizarea frecventă au crescut de la 2% în 1998, 9% în 2001, 19% în 2003 la 24% în 2004; iar în privința utilizării cu frecvență scăzută au evoluat de la 12% în 2001, 23,8% în 2003 la 28% în 2004.

Numărul de PC-uri a crescut de la 700.000 în 2001, la 1.500.000 în 2002, 2.100.000 în 2003, atingând 2.500.000 în 2004.

Conform EITO, România se dovedește a fi cea mai dinamică piață tehnologică din Europa, cu o creștere de două ori mai rapidă decât a țării următoare (Slovacia). România este una din cele mai mari piețe telecom din Europa, mai precis a patra și a șasea ca piață de software și servicii.

Mediul de afaceri din România asigură o taxă unică de impozitare de 16%, investiții în telecom și IT având un impact economic semnificativ; totodată aici se acordă stimulente IMM-urilor și se exceptează dezvoltatorii de software de la plata taxelor.

Avantajele României pe piața globală IT&C constau în poziționarea geografică; istorie bogată în cercetare și educație în toate ariile ingineriei și a dezvoltării software (116 universități, dintre care 36 au facultăți de profil în știința computațională); sistemul legal din România este similar celor din Europa și SUA; costul profesioniștilor IT reprezintă 1/3 din costul practicat în SUA și Europa; densitatea softiștilor absolvenți la mia de locuitori este semnificativ mai ridicată decât în SUA, de 5 ori mai ridicată decât cea din Rusia și aproape de 7 ori mai mare decât cea din India; absolvenții din România sunt vorbitori de limbi străine (locul 1 la numărul certificatelor de limbă străină obținute la Cambridge University) la un nivel foarte ridicat.

Printre prioritățile MCTI se numeră definitivarea privatizării acțiunilor statului la Romtelecom, Postelecom și la SNR (Societatea Națională de Radiocomunicații - Radiocom) până în 2006, precum și privatizarea SN Poșta Română.

Ministrul Zsolt Nagy a declarat, în exclusivitate, în cadrul Galei Premiilor COMUNIC@ȚII Mobile că nu se va exclude scutirea de la taxe a softiștilor până la data de 1 ianuarie 2007.