.

Rezultate impresionante la finalul primei ediții a campaniei naționale de colectare selectivă a deșeurilor de echipamente electrice și electronice, ,,România Reciclează”: 30000 kg de DEEE colectate reprezentând sute de televizoare, monitoare, frigidere, mașini de spălat, dar și echipamente IT&C și electrocasnice mici care au părăsit gospodăriile celor peste 550 de români participanți în program pentru a merge în stațiile de reciclare, precizează Profit.ro. 
 
Campania de colectare s-a derulat în perioada 1 iunie – 1 iulie 2018 în 19 localități din 14 județe și a beneficiat de sprijinul autorităților locale, respectiv a primarilor și viceprimarilor care s-au implicat direct în organizarea și promovarea acțiunii de reciclare, reușind să convingă membrii comunităților pe care le conduc de importanța și necesitatea adoptării unui comportament responsabil față de mediul înconjurător. 
 
 
,,Bilanțul la finalul primei ediții a acestui proiect este încurajator și reprezintă totodată o confirmare a faptului că  românii sunt dispuși să recicleze dacă le sunt puse la dispoziție soluții în acest sens, respectiv puncte de colectare accesibile și bineînțeles, dacă gestul lor este recompensat cu un mic premiu sau stimulent. Succesul obținut în localitățile unde primarii s-au implicat direct în promovarea proiectului demonstrează că parteneriatele cu autoritățile locale au un rol esențial în asigurarea unui sistem de management al deșeurilor funcțional și sperăm că exemplul acestor edili responsabili să fie preluat și de alți colegi. Obiectivul nostru este ca programul ,,România Reciclează” să se transforme într-o adevărată mișcare la nivel național care să descrie o realitate și nu doar un deziderat”, a declarat Andrei Orban, președintele Asociației Environ, organizatorul campaniei, precizează Profit.ro.