
Ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale, Gabriel Sandu, s-a întâlnit pe 28 ianuarie a.c., cu președintele și vicepreședintele "Global Forum", Sylviane Toporkoff și Sebastien Levy.
Cu această ocazie a fost semnat protocolul de organizare a "Global Forum" la București, eveniment ce va avea loc la Palatul Parlamentului în perioada 19-20 octombrie 2009.
Organizatorii acestui eveniment sunt consultantul european Items International, Fundația Sophia Antipolis cu sprijinul și participarea permanentă a Comisiei Europene, iar coorganizator va fi Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale.
Ajuns la a XVIII-a ediție, "Global Forum" a câștigat de mai multe ori premiul "Good Practice Event" pentru e-guvernare al Comisiei Europene, iar după ediția 2008 a fost nominalizat de cotidianul New York Times ca fiind "Davos" -ul sectorului IT&C. La "Global Forum"-ul organizat la București vor participa peste 300 de lideri în IT&C, mediul guvernamental, academic, societatea civilă, precum și lideri ai Comisiei Europene și reprezentanți ai Guvernului S.U.A.. La primele 17 ediții au participat peste 40 țări de pe toate continentele.
Fiecare ediție a determinat demararea a zeci de proiecte în domeniu, prin contacte și legături inter-guvernamentale, public private sau private.





