.

Romsys, membră a holdingului austriac New Frontier Group și unul dintre primii trei integratori din România, a înregistrat anul trecut o creștere a cifrei de afaceri de 53%, după ce, în anul precedent a realizat o creștere de 76%. „Creșterea are la bază revigorarea economiei în cea de-a doua jumătate a anului 2011 și previziunile macroeconomice pozitive pentru 2012, aspecte care au determinat reacții pozitive la clienți, în ceea ce privește investițiile IT. Romsys este prezentă în sectoarele cheie ale economiei, iar acest fond economic favorabil ne-a generat volume noi de business și o serie de proiecte și clienți noi", precizează Horațiu Berdilă (foto), Director Executiv Romsys.

Peste 60 de contracte, creștere pe segmentele financiar-bancar, utilități, telco și FMCG

Poziționarea ca „one stop shop company", integrator care oferă clienților toate soluțiile potrivite nevoilor acestora, a permis companiei o abordare a pieței într-o manieră mixtă: pe verticală, cu soluțiile specifice industriei, dar și pe orizontală, cu soluțiile tradiționale din portofoliul Romsys.

„În 2011, Romsys a încheiat peste 60 de contracte, din care, mai mult de 25% au fost cu clienți noi.

Prezența de peste 18 ani pe piața românească și experiența acumulată ne-au asigurat maturitatea necesară pentru o evaluare, adaptare și previzionare permanentă a portofoliului. Astfel, am putut oferi clienților noștri soluții inovative și cu valoare adaugată,care răspund nevoilor lor actuale și viitoare", precizează Horațiu Berdilă.

Romsys a înregistrat în 2012 o creștere constantă pe toate verticalele cheie din portofoliu (financiar – bancar, asigurari, telecom, utilitati și FMCG), procentele variind de la 25% în financiar – bancar, la aproape 100% în utilități.

Pentru anul trecut, proiecte de referință sunt: dezvoltarea unui portal specific industriei de asigurări pentru Asirom și Omniasig – proiecte unice in industrie , prima implementare de Exalogic din România în sectorul financiar - bancar, Cashier Management pentru Unicredit, implementările de SAP de la Ion Moș și VelPitar/7 Spice, proiectele de infrastructură din telecom și cea mai mare implementare de SAP din România. Cele mai multe dintre acestea au fost proiecte unicat pentru industrie sau pentru piața românească sau proiecte foarte specifice anumitor industrii cum sunt cele din asigurări, telecom și utilități.

Aproximativ 70% dintre soluțiile livrate în 2011 de Romsys au fost de tipul ERP, BI și CRM , soluții care permit o mai mare vizibilitate și control asupra afacerii și o relație sănătoasă și apropiată cu clienții companiei; restul de 30%, au fost soluții specifice, de nișă, cu impact imediat în evoluția business-urilor și cu o perioadă de amortizare de 1-2 ani.

Creștere de 10% pentru 2012 și focus pe soluții specifice

„Pentru 2012 vom merge în continuare pe conceptul de „one stop shop", prin livrarea de orice tip de soluții de la cele de bază de tip ERP, CRM și BI până la soluții specifice de nisă. Strategia privind portofoliul de soluții din 2011 ne-a oferit o mai bună vizibilitate în ceea ce privește nevoile clienților, aceasta fiind și rațiunea pentru care am mers în direcția dezvoltării și introducerii de produse noi , soluții proprii, dezvoltate atât de Romsys cât și de celelalte companii din grup, dar și servicii de consultanță . Fiind o rețetă de succes verificată, preocupările noastre în ceea ce privește dezvoltarea de noi soluții va rămâne constantă", precizează Berdilă.

„În contextul în care România este influențată în proporție de 65% de evoluția economică la nivelul Uniunii Europene, orice colaps în regiune duce automat la scăderea dramatică a oricăror previziuni de creștere. Totuși, pentru 2012, estimăm o creștere organică în ton cu piața de 10%, la puțin peste 70 de milioane de euro, urmând să reevaluăm constant aceste previziuni pe tot parcursul anului", precizează directorul Romsys.