.

Acțiunea va avea ca efect întârzierea după 1 ianuarie 2006 a punerii în aplicare a reglementărilor ANRC privind tarifele de interconectare, fie în varianta actuală, fie într-o variantă revizuită.

Joi 17 noiembrie 2005, Romtelecom a anunțat că a contestat in instanta decizia ANRC din 27 Octombrie 2005 privind tarifele de interconectare aplicabile de la 1 ianuarie 2006 și 1 ianuarie 2007. RomTelecom susține că tarifele impuse sunt sub costuri, în timp ce ANRC susține că chiar și în urma reducerii tarifelor, serviciile de interconectare ale RomTelecom ar ramane printre cele mai profitabile din Europa, cu condiția ca RomTelecom să investească mai accelerat în sisteme mai eficiente în rețeaua sa.

RomTelecom susține, totuși, că nu își va permite investițiile necesare modernizării rețelei. "Decizia ANRC stabileste tarife de interconectare, pe care compania este obligata sa le factureze celorlalti operatori sub nivelul costurilor Romtelecom. Acest fapt reprezinta o incalcare atat a cadrului de reglementare din Uniunea Europeana, cat si a prevederilor legale din Romania. Totodata, ANRC si-a incalcat obligatia legala de a desfasura procesul de stabilire a tarifelor intr-o maniera corecta si transparenta. Decizia incorecta a ANRC are un impact negativ semnificativ asupra activitatii Romtelecom. Aceasta decizie ar putea determina o rebalansare suplimentara a tarifelor pentru a acoperi pierderile suferite din cauza sprijinului care se ofera celorlalti operatori si ar putea intarzia investitiile de modernizare a retelei, care erau atat de necesare, intrucat nu ne mai putem astepta la o rata rezonabila de recuperare a investitiei," scrie într-un comunicat al RomTelecom.

ANRC susține că, dimpotrivă, tarifele impuse asigură o rată ridicată de profitabilitate a investițiilor: "Tarifele stabilite de ANRC permit Romtelecom recuperarea costurilor serviciilor de interconectare, inclusiv a unei marje substantiale de profitabilitate a investitiilor, printre cele mai mari din Europa. De asemenea, conform informatiilor puse la dispozitia ANRC de catre Romtelecom, reducerea tarifelor de interconectare are efecte directe nesemnificative asupra veniturilor acestei companii, care va continua sa inregistreze profituri considerabile. In ceea ce priveste afirmatia Romtelecom ca ANRC a impus acestei companii practicarea de tarife sub costuri, precizam ca tarifele de interconectare impuse Romtelecom sunt fundamentate pe costuri. Noile tarife au fost stabilite ca rezultat al unui proces de consultare transparent intre Romtelecom, ANRC si consultantii acestora, prin reconcilierea, pe parcursul a 10 luni, a modelelor de calculatie a costurilor realizate de ANRC si respectiv Romtelecom. In urma consultarilor bilaterale si a procesului de reconciliere, modelul comun de calculatie a costurilor a fost modificat in repetate randuri pentru a incorpora observatiile si datele suplimentare furnizate de Romtelecom. In consecinta, tarifele de interconectare acopera costurile companiei Romtelecom", își explică ANRC poziția pe care o va susține in fata instantei.

De asemenea ANRC consideră că acțiunea RomTelecom este o încercare de amânare a presiunii concurenței din partea celorlalți operatori, miza procesului fiind chiar concurența pe piața românească de telefonie fixă:

"ANRC va apara in instanta concurenta pe piata telefoniei fixe din Romania. Tarifele de interconectare sunt cheia competitiei, ca atare ANRC nu poate compromite concurenta si interesele utilizatorilor pentru a proteja interesele unui anumit operator. Reducerea tarifelor de interconectare conduce la ieftinirea apelurilor, cresterea traficului si a numarului de abonati la serviciile de telefonie. Aceleasi masuri de fundamentare pe costuri vor fi adoptate si in cazul operatorilor de telefonie mobila identificati ca avand putere semnificativa pe piata. Concurenta efectiva este benefica tuturor furnizorilor de pe piata, inclusiv Romtelecom, care va fi astfel stimulat sa isi eficientizeze activitatea si sa ofere utilizatorilor servicii competitive la tarife corecte, fundamentate in functie de costuri. De altfel, principala nemultumire a Romtelecom este tocmai faptul ca decizia ANRC permite dezvoltarea concurentei, sub presiunea careia Romtelecom ar putea fi obligat sa accelereze programul de eficientizare a companiei."