.

Romtelecom Business Solutions lansează Rețeaua de Colaborare Video (Video Collaboration Network), o nouă soluție pentru segmentul business care permite companiilor să organizeze gratuit întâlniri video între zone diferite ale țării, fără a fi nevoite să suporte costuri legate de transport, călătorii sau achiziții de echipamente. Rețeaua de Colaborare Video va fi disponibilă gratuit până la sfârșitul lunii august, ca proiect pilot.

"Ca lider al pieței de business, Romtelecom Business Solutions caută în permanență noi modalități de a-și ajuta clienții să își conducă mai bine afacerile. Estimările noastre arată că, folosind Rețeaua demonstrativă de Colaborare Video, o companie poate economisi până la 30% din costuri atunci când sunt organizate evenimente care presupun călătorii în țară, de exemplu. Cum avem la rândul nostru de administrat o afacere, înțelegem cât de important este să fii rapid, agil și eficient. La acest lucru ne-am gândit când am dezvoltat această soluție care nu implică niciun fel de investiție din partea companiilor cu excepția încrederii pe care ne-o acordă. Credem că viitorul tuturor comunicațiilor va fi video", precizează George Makowski (foto), Director Executiv Comercial, Segment Business, Romtelecom.

Romtelecom este primul operator din România care pune la dispoziția clienților săi o Rețea demonstrativă de Colaborare Video, care constă într-o rețea de săli, special configurate și echipate, din hoteluri bine cotate din mai multe orașe ale țării, începând la acest moment cu București (Ramada Nord), Cluj (City Plaza Hotel), Timișoara (Hotel Timisoara) și Sibiu (Ramada). În aceste locații, companiile cu filiale în aceste orașe pot organiza întâlniri folosindu-se gratuit de serviciul de video-conferință pus la dispoziție de companie. Rețeaua de Colaborare Video este o soluție ușor de utilizat, asigurand stabilitate și calitate comunicarii. Serviciul este gratuit la acest moment și le permite clienților să facă economii semnificative în ceea ce privește serviciile de transport și logistice.

Rețeaua este construită în colaborare cu Polycom, lider global în ceea ce privește soluțiile bazate pe standarde unificate de comunicații (UC) pentru tele-prezență, video și voce prin Platforma Polycom® RealPresence®, Romtelecom fiind singura companie din România care deține o certificare Polycom Gold Partner și care are capacitatea de a oferi o gamă completă de instrumente și servicii de colaborare video: web, personal, de tip sală și tele-prezență.

Clienții business pot programa o sesiune gratuită pentru a testa Rețeaua de Colaborare Video, contactând reprezentantul Romtelecom care se ocupă de relația cu compania sau scriind la adresa video.collaboration@romtelecom.ro.