.

Agenția Spațială Română (ROSA) a pierdut contactul cu nanosatelitul Goliat, lansat pe 13 februarie, din cauza creșterii nivelului de radiații, însă acesta și-a încheiat misiunea și poate fi localizat cu o eroare de 300 de metri, a declarat pentru Mediafax directorul ROSA, Ioan Piso. Nivelul de radiații la care a fost supus nanosatelitul a crescut de aproape 1.000 de ori din cauza modificării orbitei de lansator, astfel că cercetătorii Agenției Spațiale Române și ai Agenției Spațiale Europene (ESA) nu mai pot comunica cu acesta. Piso a explicat că Goliat poate fi însă localizat cu o eroare de aproximativ 300 de metri. Primul nanosatelit românesc, Goliat, care a fost lansat pe 13 februarie anul acesta, și-a îndeplinit misiunea și va arde în atmosferă în circa doi ani, a mai spus Piso. ROSA urmează să construiască alți doi sateliți, pentru a participa la proiectul QB-50 - prima misiune profesională realizată cu nanosateliți, condusă de Institutul Von Karman. Scopul misiunii, cu 50 de nanosateliți, dintre care doi vor fi ai ROSA, este monitorizarea zonei orbitale foarte joase.

Satelitul Goliat, dezvoltat în conformitate cu standardul internațional CubeSat, trebuia să realizeze imagini de înaltă rezoluție, măsurări ale dozei de radiații și ale fluxului de micrometeoroizi și transferul datelor către stațiile de sol pentru analiză și diseminare științifică. Unul dintre obiectivele secundare a fost validarea în spațiu a subsistemelor dezvoltate pentru reutilizarea și dezvoltarea în misiuni viitoare.

Goliat a fost dezvoltat de un consorțiu de cercetare condus de Agenția Spațială Română. Lansarea satelitului s-a făcut în zborul inaugural al rachetei Vega a Agenției Spațiale Europene, pe data de 13 februarie 2012, în intervalul orar 10.00 - 12.00 GMT. Timpul standard al misiunii nanosatelitului era de aproximativ 6 luni.

Goliat - un satelit în formă de cub cu latura de 100 de milimetri, o greutate de 1.062 de grame și o putere de 2 wați - a fost conceput și dezvoltat de ROSA, în colaborare cu Institutul de Științe Spațiale, între 2005 și 2007.

Costurile proiectului, asigurate din fondurile ESA, s-au ridicat la 1,5 milioane de lei, plus 100.000 de euro pentru lansare, reprezentând contribuția anuală a României la agenția europeană.

Lansarea nanosatelitului Goliat face parte din programul de nanosateliți al ROSA.

Agenția Spațială Română a fost înființată în 1991 și reorganizată printr-o Hotărâre a Guvernului în 1995 ca instituție publică finanțată integral extrabugetar în sistemul Ministerului Cercetării și Tehnologiei (în prezent Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului). ROSA este coordonatorul la nivel național al activităților din domeniul spațial. Misiunea principală a Agenției Spațiale Române este promovarea și coordonarea dezvoltării în domeniu și reprezentarea Guvernului în programele de cooperare internațională.