.

Sambor Ryszka a demisionat din poziția de administrator neexecutiv al companiei Digi Communications, compania precizând că retragerea este decisă de acesta în contextul în care, în dorința de noi oportunități profesionale, s-a retras recent și din toate pozițiile de management deținute anterior în cadrul filialelor din Ungaria ale societății, precizează Profit.ro. Sambor Ryszka va continua să își exercite atribuțiile de administrator neexecutiv până pe 30 aprilie 2019. 
 
Recent, Ioan Bendei a demisionat din funcția de administrator al RCS & RDS, într-un context în care atât fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal Dumitru Dragomir, dar și Ioan Bendei, fost director RCS-RDS, au fost condamnați de Tribunalul București la câte patru ani de închisoare în dosarul privind drepturile de televizare a meciurilor de fotbal din LIGA 1, decizia nefiind însă definitivă, precizează Profit.ro.