.

Samsung Electronics a anunțat pe 4 decembrie schimbarea statutului reprezentanței sale din România, care se transformă în companie locală, Samsung Electronics România SRL. Noua structură va coordona piețele din România și Bulgaria. Dl Jae Cheon Park, General Manager Samsung România în ultimii doi ani și jumătate, va coordona activititățile companiei pentru ambele țări.

„Ambele piețe au devenit regiuni esențiale pentru Samsung Electronics, datorită structurilor lor dinamice de piață. De acum înainte, Samsung Electronics România va avea o prezență mai activă și va opera afacerile companiei prin intermediul unui birou local. Ne dorim să facem un pas mai departe și să aducem Samsung mai aproape de piață, în ambele țări. Prezența noastră aici este extrem de necesară pentru a crește nivelul de susținere oferit partenerilor noștri locali, scopul principal fiind acela de a a satisface necesitățile clienților noștri și de a  aduce pe aceste piețe produse de cea mai bună calitate, cât mai rapid posibil," a declarat domnul Jae Cheon Park, Samsung General Manager pentru România și Bulgaria.
 
Compania Samsung Electronics este prezentă în România și Bulgaria prin partenerii săi locali. Ambele piețe au fost coordonate până de curând de Samsung Electronics Austria GmbH, care superviza întreaga activitate a companiei în Europa Centrală și de Est.

Viziunea Samsung este să devină lider al revoluției pentru convergență digitală. Pentru a-și atinge acest obiectiv, compania și-a transformat operațiunile, plasând tehnologia digitală în centrul atenției. Samsung își propune să devină "O e-Companie Digitală".