.

Samsung Electronics Co. organizează Samsung IT B2B Road Show, primul show-room mobil de tehnologie IT din România. Dedicat segmentului B2B, show-room-ul oferă partenerilor posibilitatea de a experimenta soluțiile IT Samsung pentru segmentul de business, de la imprimante și notebook-uri până la monitoare LFD și hotel TV. Startul caravanei a fost făcut în București, urmat de Cluj pe 26 septembrie și Oradea pe 27 septembrie.

Samsung investește constant în dezvoltarea soluțiilor vizuale pentru fiecare segment de business în funcție de nevoile de comunicare și tipurile de clienți cu care interacționează. Caravana mobilă Samsung pune la dispoziția clienților o serie de soluții de business, precum: soluții pentru afișaj outdoor, soluții educaționale/E-board, Transparent Display și CMS – Hospitality TV.

Vizualul e considerat cel mai important canal de comunicare, 55% din informații fiind asimilate prin intermediul imaginilor. Soluțiile Display Profesional (Digital Signage, Hospitality TV, Video Wall, Surface) dezvoltate de Samsung își propun să eficientizeze comunicarea de business, dar și modul de promovare al produselor și companiilor, oferind, în același timp, noi experiențe vizuale.

Soluții de afișaj outdoor

Printre soluțiile prezentate în cadrul caravanei se numără monitoarele SL46 și SB970, două soluții inovatoare pentru afișaj outdoor.

SL46 este un display cu o luminozitate de 1500 candele ce face față cu brio condițiilor de afisaj outdoor. Comparativ cu un display consummer, care are între 250-300 candele, și unul profesional standard cu 450 candele, SL46 asigură performanțe ridicate chiar și în condiții de luminozitate scăzută. În plus, acesta este echipat cu tehnologia Magic Info Lite ce oferă o soluție optimizată de managament pentru advertising.

Monitorul premium SB970, vârful gamei de monitoare 2012, a fost proiectat special pentru designeri și graficieni datorită rezoluției sale de 4 ori HD 2560x1440 (WQHD). Rezoluția de înaltă calitate oferă culori reale și posibilitatea de calibrare segment cu segment.

Soluția educațională /E-board

Soluția educațională /E-board este destinată zonei educaționale, fiind o metodă eficientă pentru ilustrarea de prezentări într-o sală de conferință sau de clasă. Monitorul prezintă un ecran de 65" echipat cu touchscreen de ultimă generație. În plus, software-ul Smart School Solutions permite utilizatorului să țină prezentări, să modifice, să salveze și să transmită documentele celor prezenți în sală.

Soluții de advertising

Începând din 2011, Samsung oferă solutia de advertising, Transparent Display. Display-ul vine sub forma unei cutii de 22", display HD, cu un grad de transparență de 15%, care permite vizualizarea optimă a conținutului. La baza display-ului se află un PC profesional care rulează un software de management, iar sursa de lumină este amplasată în spatele display-ului.

Pe lângă soluția de afișaj pentru advertising Transparent Display, Samsung prezintă și Tile displays și Videowall. Display-ul Tile de 22", cu o formă pătrată și ramă subțire, este folosit cu precădere pentru creearea de experiențe spectaculoase. Datorită rezoluției și clarității înalte a imaginilor, acesta se adresează segmentelor de retail, marketing, promovare de produse, și chiar centrelor de control.

Soluția de afișaj Videowall este construită din 4 ecrane 460UTN, fiecare cu rezoluție HD, care generează o rezoluție 4k a întregului ecran. Fiecare ecran este echipat cu un PC care permite controlul hardware și software al echipamentului. Videowall este un instrument performant de promovare și poate fi folosit în spații comerciale mari, dar și în cadrul unor evenimente sau concerte.

CMS – Hospitality TV

În 2012, Samsung a lansat un sistem avansat de management al conținutului pentru industria hotelieră, CMS – Hospitality TV. Prin accesarea unui singur buton, utilizatorii au acces direct din camera de hotel la informații variate privind descrierea hotelului, serviciile la care au acces, atracțiile turistice din orașul respectiv, un ghid al orașului, starea vremii, și informații generale. Software-ul este integrat platformelor de Property Management System și permite automatizarea proceselor de comunicare fără să mai fie nevoie Setupbox.

Samsung prezintă clienților și două categorii de display-uri destinate soluțiilor de digitalizare, monitoarele Zero Client, certificate VMWARE, cu diagonale cuprinse între 19" și 24" și monitoarele Thin Client, certificate Citrix, cu diagonale cuprinse între 18" si 24". Display-urile cloud de la Samsung permit utilizatorilor să stocheze și să acceseze în maximă siguranță datele de pe un server sau o rețea centralizată, consolidând astfel serverele și înlăturând pericolul furtului sau al rătăcirii datelor.

De asemenea, în cadrul show-room-ului este prezentată și gamă completă de produse de printing care întâmpină toate nevoile de business (Laser monocrom, Laser color, Multifunctional monocrom și Multifunctional color), dar și alte soluții IT, precum Surface și MIIP.

Surface este o masă interactivă multitouch, ce are la bază tehnologia pixel sense și poate recunoaște și coordona 54 de atingeri simultane. MIIP (Magic Info I Premium) este un software de management și control pentru soluțiile de digital signage. De asemenea, MIIP prezintă și o versiune pentru video-wall.