.

Intrarea pe piața americană a televizoarelor Samsung 3D LED a fost sărbătorită printr-un concert susținut de formația Black Eyed Peas, în Times Square. Reprezentația a fost filmată de către compania Cameron/Pace în format 3D și difuzată în direct pe Dipdive.com, un site lifestyle ce conține muzică, artă și filme. Mai mult, Samsung a anunțat că turneul mondial The E.N.D. al formației The Black Eyed Peas va fi disponibil spre vizionare în format 3D, în exclusivitate pentru clienții Samsung. Înregistrarea 3D a concertului Black Eyed Peas se adaugă conținutului 3D oferit de Samsung, ce include și cea mai de success franciză de animație a tuturor timpurilor – seria Shrek a DreamWorks Animation SKG, Inc.

"Anul trecut, Samsung a creat o nouă categorie în home entertainment, aducând pe piață televizoarele LED. Acum, prin introducerea televizoarelor 3D LED, adăugăm o nouă dimensiune", a declarat Boo-Keun Yoon, președinte al Visual Display Business Unit din cadrul Samsung Electronics. "3D este mai mult decât o tehnologie care rupe tiparele – este viitorul televizorului."

Samsung a semnat parteneriate cu brandurile de top în divertisment unindu-și forțele cu DreamWorks Animation pentru a accelera distribuția de 3D la domiciliul utilizatorilor, incluzând pentru prima dată versiunea de 3D Blu-ray a "Monsters vs. Aliens". În plus, Samsung și DreamWorks Animation au anunțat la începutul săptămânii extinderea alianței strategice cu scopul punerii în valoare a ofertei exclusive a companiei legată de seria de filme Shrek, care până acum a avut încasări de 2 miliarde de dolari în box office-ul mondial.